Estadio Ciudad de Malaga a găzduit aseară, 6 februarie 2013, prima întâlnire din istorie între echipele naționale A ale României și Australiei. A fost un joc amical adjudecat de tricolori pe final de partidă cu 3-2, după ce la pauză scorul fusese egal, 1-1.

Cristian Tănase a deschis scorul în minutul 34, printr-un șut din interiorul suprafeței de pedeapsă, după ce portarul Mark Schwarzer a respins în față un șutul lui Gabriel Torje. "Cangurii" au egalat în ultimul minut al primei reprize, Luke Wilkshire transformând o lovitura de pedeapsă.

Repriza secundă nu a început bine pentru români, Robbie Cornthwaite aducându-i pe australieni în avantaj tot printr-un șut din interiorul careului. Din fericire, ai noștri au rupt echilibrul în ultimele zece minute, Bogdan Stancu (minutul 82) – după o cursă și o centrare perfecte ale lui Alexandru Maxim – și Gabriel Torje (minutul 85) – lovitură liberă perfect  executată – parafând succesul României cu 3-2, un rezultat de moral înaintea "dublei" cruciale contra Ungariei (22 martie 2013, Budapesta) și Olandei (26 martie 2013, Amsterdam), din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale FIFA 2014.

Selecționerul Victor Pițurcă a folosit următoarea formula de echipă: Costel Fane Pantilimon – Gabriel Sebastian Tamaș, Vlad Iulian Chiricheș, Nicolai Dorin Goian (82 Srgian Luchin), Răzvan Raț-Dincă (46 Ștefan Radu) – Doru Mihai Pintilii, Alexandru Bourceanu (57 Costin Lazăr) – Gabriel Andrei Torje (90 Aurelian Ionuț Chițu), Gheorghe Teodor Grozav (64 Marius Silviu Alexe), Cristian Tănase (73 Alexandru Iulian Maxim) – Bogdan Sorin Stancu

– Australia este a 84-a țară pe care România a întâlnit-o de-a lungul timpului. Acum, se poate spune că ne-am confruntat cu reprezentative de pe toate continentele întrucât, chiar dacă se află artificial în Confederația Asiatică, Australia aparține în mod natural de Oceania.

– Ultima oară când am întâlnit o în premieră o reprezentativă națională – Turkmenistan – a fost chiar acum un an, în Antalya, la Belek, pe banca tehnică aflându-se tot Victor Pițurcă. De altfel, cu el selecționer, în afara Australiei și a Turkmenistanului, România a mai disputat încă cinci astfel de jocuri în premieră contra Serbiei, Rusiei, Muntenegrului, Belarusului si naționalei din Cote d'Ivoire.

– A fost al 71-lea meci disputat de naționala noastră pe teren neutru, bilanțul fiind de 26 de victorii, 19 egaluri și 26 înfrângeri, golaveraj 102-96.

– Cifre rotunde pentru Goian – meciul 50, Pintilii și Grozav – jocurile cu numărul 10.

– Pentru a 14-a oară, Răzvan Raț a fost căpitanul echipei la startul partidei.

– Am consemnat golurile cu numerele 9 (Torje), 5 (Tănase) și 3 (Stancu) sub tricolor.

– Pentru a doua oară în actualul mandat al lui Victor Pițurcă șii într-un interval scurt de timp, am izbutind sa întoarcem un rezultat. Precedentul caz a fost amicalul cu Belgia, în toamna anului trecut, 2-1 după 0-1.

Rugam unitățile mass-media, care vor prelua datele de mai sus, să specifice sursa. Mulțumim!

FOTO: NICULAE PROFIR