16 aprilie 1983. O dată sinonimă cu performanța în istoria fotbalului românesc. Practic, ziua în care România a învins Italia, campioană mondială en titre care îi avea în componență pe superfotbaliștii Dino Zoff, Paolo Rossi, Marco Tardelli sau Claudio Gentile.
REMEMBER ROMÂNIA-ITALIA '83
Citește și:
Meciul s-a disputat pe stadionul ”23 August”, în fața unei asistențe record. 80.000 de spectatori au creat o atmosferă electrizantă ce a purtat echipa lui Mircea Lucescu spre un success răsunător. Ladislau Boloni a fost eroul confruntării, el aducând victoria “tricolorilor” cu un șut de la 25 de metri în urma unei lovituri libere executate de Ilie Balaci.
La 31 de ani distanță, Ladislau Boloni, 61 de ani, a rememorat într-un interviu eveniment pentru site-ul Federației Române de Fotbal clipele de fericire trăite în acea zi de 16 aprilie 1983.
– Domnule Boloni, golul dumneavoastră împotriva Italiei reprezintă ultima victorie a echipei naționale împotriva unei campioane mondiale en titre într-un meci oficial. Ce înseamnă pentru dumneavoastră acel succes?
– La acel moment, succesul împotriva Italiei a fost extrem de important și se confirma, practic, rezultatul bun obținut împotriva lor cu câteva luni înainte, la Firenze, când am făcut meci nul. Partida de la București reprezenta pentru italieni ultima șansă de calificare la Campionatul European din 1984. Noi am învins și astfel am deveniți favoriți la câștigarea grupei. Victoria a fost cu atât mai importantă pentru că ei erau campioni mondiali en titre și, la București, au venit cu cea mai bună trupă. Aveau la acea vreme o generație fabuloasă, dar noi am fost mai buni decât ei ca echipă și cred că am reușit unul dintre cele mai bune meciuri ale echipei naționale din istorie. Nu pot spune că a fost cel mai bun, dar cu siguranță este printre cele mai reușite din istoria României.
– Ce a însemnat pentru cariera dumneavoastră golul marcat împotriva Italiei în 1983?
– Din punct de vedere personal, evoluția mea a fost o reușită. Să joci împotriva Italiei, să fii prima în grupă cu campioana mondială de la acea vreme și să deschizi ușa calificării la EURO 1984 a reprezentat o confirmare a muncii și a valorii noastre.
– Povestiți-ne cum ați decis să șutați la poartă într-un moment în care italienii se așteptau ca Ilie Balaci să arunce mingea în careu?
– Nu a fost o decizie de moment, ci o schemă exersată la antrenament, pe care o folosisem în mai multe rânduri. Era o schemă gândită de Mircea Lucescu, care ne punea să încercăm diverse trasee și scheme de joc la antrenamente. Trebuia să suprindem adversarul, să le distragem atenția și asta am făcut. Ilie Balaci mi-a așezat perfect mingea, iar eu trebuia doar să șutez puternic și cadrat. Din fericire, ne-a ieșit! Puțini oameni își mai aduc aminte, dar în repriza secundă, tot după o combinație cu Ilie am șutat iar mingea s-a oprit, din păcate, în plasa laterală. Eu și multă lume din stadion am văzut mingea în poartă!
– Cum s-a derulat pregătirea partidei cu Italia? Ați simțit o oarecare teamă având în vedere că urma să dați piept cu campioana mondială?
– Teamă nu ne-a fost pentru că noțiunea cuvântului teamă este foarte apropiată de frică. Am respectat adversarul, ne-am responsabilizat foarte tare, ne-am concentrat, iar în timpul meciului adrenalina ne-a purtat spre o victorie istorică. Am fost împinși de la spate și de către suporteri, care au creat o atmosferă extraordinară pe care nu o voi uita niciodată.
– Mai aveți vreo amintire de la acel meci? Ați păstrat echipamentul?
– Tricoul nu-l mai am pentru că am făcut schimb. A fost ceva extraordinar pentru că un campion mondial a venit la mine să-mi ceară tricoul. De obicei este invers, noi doream să facem schimb de tricouri. Atunci, Marco Tardelli a venit și mi-a solicitat un schimb de tricouri. L-am păstrat, îl am pus la loc de cinste.
”Oamenii nu m-au lăsat să stau la coadă la benzinărie”
– Ce ați făcut în acea noapte după victoria cu Italia?
– La meci venise și un bun prieten de-ai mei din Târgu Mureș, căruia îi promisesem că ne vom întâlni după terminarea partidei. Imediat după meci am fost la Hotel București, unde se ținea masa festivă, i-am salutat pe băieți, am stat câteva minute, după care am plecat să mă văd cu prietenul meu. Am jucat cu el șah până la șase dimineața, apoi, după ce m-am odihnit puțin, am plecat spre Târgu Mureș. Țin minte o fază interesantă, care m-a emoționat. La acea vreme, ca să iei benzină trebuia să stai la cozi interminabile. În acea dimineață, când am pornit spre Târgu Mureș, a trebuit să alimentăm mașina și ne-am așezat la o coadă imensă de oameni. Lumea m-a recunoscut, oamenii m-au aplaudat și mi-au împins mașina în fața pompei pentru a alimenta!
– Când credeți că echipa națională va reuși un nou rezultat răsunător?
– Este destul de trist că nu i-am mai bătut pe italieni de atunci, așa că ar fi momentul să facem ceva, să câștigăm un meci important care să ne aducă o calificare la un turneu final. Sper ca acest lucru să se întâmple cât mai repede. Ar fi bine să începem cu o calificare la EURO 2016, trebuie să începem să mergem la turnee finale. Din câte văd eu cam lipsesc jucătorii determinanți în fotbalul nostru. Sunt mulți buni, dar nu excelenți. Din păcate, dacă nu vom avea astfel de fotbaliști, surprizele mari, victoriile răsunătoare vor fi greu de obținut!
– Ce credeți dumneavoastră că ar trebui făcut pentru ca echipa națională să aibă rezultate?
– Trebuie gestionată foarte bine dezvoltarea fotbalului începând din sectorul juvenil, dar acest lucru trebuie știut cum se face. Academiile de fotbal nu devin investiții pozitive, toți pierd bani, dar este un rău necesar. Pentru un fotbal puternic, este nevoie ca acest sport să fie practicat în masă pentru că acolo vei găsi elita fotbalului românesc. Și aici nu mă refer doar la echipa națională, ci să ai cluburi puternice cu jucători români care să poată aduce puncte din competițiile europene. Merită investit în jucătorii români, care să întărească echipele de club și apoi echipa națională. Steaua, de exemplu, face un lucru bun pentru că oferă mulți fotbaliști primei reprezentative. Poți lua campionatul în Liga 1 cu jucători străini, e OK, te laudă lumea ca patron, ai făcut o treabă bună, mergi în Europa, acumulezi și acolo puncte, dar să faci performanță la nivel de club doar cu străini nu este folositor pentru fotbalul românesc, pentru echipa națională.
Rodion Cămătaru:
✮ ”Îmi voi aduce aminte toată viața de acea mare victorie. Chiar dacă nu ar fi fost campioană mondială, victoria cu Italia era o performanță uriașă. Secretul a stat în pregătirea făcută de Mircea Lucescu. Știam chiar și iarba ce înălțime are, ce ghete să purtăm. Aveam fișă cu fiecare adversar în parte. Am lucrat non-stop la fazele fixe, știam tot ce fac italienii pe teren. Misiunea mea, îmi aduc aminte, era să creez spații, aveam nevoie de ele ca de aer”
✮ ”Victoria cu Italia a fost atunci elementul pozitiv al carierei mele, numai că, după trei zile, a venit cel negativ. Eșecul cu Benfica. Anul trecut ne-am revăzut cu italienii de atunci, a fost o inițiativă în acest sens. Nu cred că mai putem bate Italia acum, din păcate. Când făceam performanță, nivelul campionatului era bun. Campionatul îți dă reperul pentru națională”
Dumitru Moraru:
✮ ”Italia era o forță la acea vreme, iar noi eram conștienți de asta, dar nu ne tremurau genunchii pentru că echipele noastre de club, precum Craiova sau Dinamo, făceau performanță în Europa. Aveam la activ multe meciuri tari cu echipe mari din Europa, așa că eram încrezători, dar trebuie să recunosc că am fost ajutați mult și de public, care a venit în număr foarte mare la stadion”
✮ ”Pentru mine, ca fotbalist, a fost cea mai mare victorie, după care vine eliminarea lui Hamburg cu Dinamo. Italia era foarte puternică, dar și noi aveam jucători extreme de valoroși și un antrenor foarte bun, pe Mircea Lucescu”
✮ ”Nu au fost prea multe faze de poartă, n-a fost un meci spectaculos, iar italienii ne-au cam luat puțin peste picior. Știam absolut totul despre ei, vizionaserăm zeci de casete video cu ei”
✮ ”Am făcut schimb de tricouri cu Zoff după meci, dar tricourile de atunci erau din bumbac, țin minte că era gri cu guler albastru. În timp a mai intrat la apă, s-a deteriorat și nici nu mai știu pe unde este!”
