Selecţionerul României, Răzvan Lucescu, s-a declarat dezamăgit de rezultatul final al meciului cu Serbia, 5-0, şi îşi reproşează că nu a reuşit să-i mobilizeze pe jucători pentru un meci atât de important.

"O seară nefericită, o seară în care nu ne-a ieşit nimic. Nu am ştiut să îi motivez pe băieţi. E o diferenţă de valoare între noi, doar că e ruşinos, fiindcă diferenţa nu e atât de mare. În astfel de momente îţi pierzi capul, dar trebuie să învăţăm şi să ştim să reacţionăm pe viitor. Nu am fost motivaţi destul de bine. După golul doi nu am ştiut să reacţionăm, atunci s-a pornit dezastrul. Mijlocul terenului nu a respectat prea bine indicaţiile tehnice", a declarat Răzvan Lucescu pentru Telesport.

România a pierdut cu 5-0 în deplasarea din Serbia, aceasta fiind cea mai drastică înfrângere a naţionalei din ultimii 42 de ani. În 1967, România a pierdut cu 7-1 cu Elveţia.