În cursul zilei de azi, 10 ianuarie a.c., am primit din partea Federațiilor de Fotbal din Uruguay și Chile scrisori oficiale, conținând invitații de disputare a două jocuri amicale între echipa noastră națională de seniori și echipele naționale "A" ale celor două țări.

Partidele propuse sunt Uruguay – România (29 sau 30 mai a.c., la Montevideo) și Chile – România (4 iunie a.c., la Santiago de Chile).

În răspunsurile trimise forurilor fotbalistice ale celor două țări, Federația Română de Fotbal și-a exprimat interesul de a disputa cele două partide, un răspuns definitiv urmând să fie dat, în cel mai scurt timp, după consultarea selecționerului echipei noastre naționale și a Directorului Tehnic al FRF, aceștia urmând să aibă o discuție în acest sens cu Președintele Federației Române de Fotbal și, apoi, în cadrul Comitetului Executiv al FRF.

Așa cum am promis, vom informa în timp util atât cele două Federații, cât și opinia publică, în ceea ce privește decizia ce va fi luată și, în cazul unui răspuns pozitiv, cu privire la toate celelalte detalii referitoare la desfășurarea jocurilor în chestiune.