Comitetul Executiv al UEFA a aprobat azi, 24 ianuarie a.c., la Nyon, procedura tragerii la sorți a competiției de calificare la EURO 2016, al cărui turneu final va fi găzduit, după cum se știe, de Franța, națională calificată direct.

53 de federații naționale vor fi implicate în tragerea la sorți a preliminariilor, programată în orașul francez Nisa (Palais Acropolis) în ziua de 23 februarie a.c., începând de la ora 12.00 (13.00 – ora României). Aceste federații au fost împărțite în șase grupe valorice (deci, vor fi șase urne), avându-se la bază coeficienții naționali, calculați în funcție de rezultatele obținute la Cupa Mondială FIFA 2010 (preliminarii și turneu final) – 20%, UEFA EURO 2012 (preliminarii și turneu final) – 40% și Cupa Mondială FIFA 2014 (preliminarii și play-off) – 40%.

Urnele

URNA 1: Spania, Germania, Olanda, Italia, Anglia, Portugalia, Grecia, Rusia și Bosnia-Herțegovina
URNA 2: Ucraina, Croația, Suedia, Danemarca, Elveția, Belgia, Cehia, Ungaria și Republica Irlanda
URNA 3: Serbia, Turcia, Slovenia, Israel, Norvegia, Slovacia, ROMÂNIA, Austria și Polonia
URNA 4: Muntenegru, Armenia, Scoția, Finlanda, Letonia, Țara Galilor, Bulgaria, Estonia și Belarus
URNA 5: Islanda, Irlanda de Nord, Albania, Lituania, Republica Moldova, Macedonia, Azerbaijan, Georgia și Cipru
URNA 6: Luxemburg, Kazahstan, Liechtenstein, Insulele Feroe, Malta, Andorra, San Marino și Gibraltar

Grupe și sistem de calificare

Naționalele de mai sus vor fi repartizate, prin tragere la sorți, în 9 grupe: opt grupe a câte șase echipe (grupele A-H) și una cu cinci (I). Fie și calificată direct, Franța va fi adăugată grupei cu cinci reprezentative, pentru a juca meciuri amicale centralizate cu cele cinci componente ale grupei respective, conform noului concept, numit "Săptămâna fotbalului", valabil atât pentru aceste preliminarii, cât și pentru cele ale zonei Europa pentru Cupa Mondială FIFA 2018, jocurile disputându-se începând de joi până în ziua de marți a săptămânii următoare. Orele de start ale meciurilor vor fi, cu preponderență, 18.00 și 20.45 (orele Europei Centrale) – adică 19.00 și, respectiv, 21.45 (orele României)  – în zilele de sâmbătă și duminică, respectiv 20.45 (21.45 – ora României) în zilele de joi, vineri, luni și marți. Atunci când vor fi programate "duble", ele se vor disputa joi-duminică, vineri-luni sau sâmbătă-marți.

Jocurile de calificare au fost programate astfel:

ÎN 2014

Etapa 1:7/8/9 septembrie; etapa a 2-a: 9/10/11 octombrie; etapa a 3-a: 12/13/14 octombrie; etapa a 4-a: 14/15/16 noiembrie

ÎN 2015

Etapa a 5-a:27/28/29 martie; etapa a 6-a: 12/13/14 iunie; etapa a 7-a: 3/4/5 septembrie; etapa a 8-a: 6/7/8 septembrie; etapa a 9-a: 8/9/10 octombrie; etapa a 10-a: 11/12/13 octombrie

După încheierea acestei faze (așadar, jocuri tur-retur, fiecare cu fiecare), echipele care se vor clasa pe locurile 1 și 2 în cele nouă grupe și cea mai bună dintre formațiile care vor încheia preliminariile pe poziția a treia (așadar, 19 naționale) se vor califica la turneul final. Celelalte opt echipe de pe locul 3 vor juca play-off (12/13/14 noiembrie – turul și, respectiv, 15/16/17 noiembrie 2015), pentru a desemna ultimele patru calificate.

Procedura tragerii la sorți

Tragerea la sorți va începe cu urna 1, continuând în ordine de la urna 6 până la urna 2, fiecare urnă fiind golită înainte de a se trece la următoarea urnă.

Cele nouă echipe extrase din urnele 1-5 vor intra în grupele A-I, iar cele opt din urna 6 vor fi repartizate în grupele A-H.

– Prima națională extrasă din urna 1 va ocupa poziția I în grupa A, a doua extrasă va fi pe prima poziție a grupei B și așa mai departe, până la grupa I.
– Se va trece la urna 6, echipele extrase ocupând poziția a șasea, în ordine alfabetică, în urnele A-H.
– Apoi, cele 9 naționale din urna 5 vor ocupa poziția a 5-a în grupele A-I.
– Aceeași procedură se va aplica urnelor 4, 3 și 2, echipele ocupând pozițiile 4, 3 și 2 în grupele A-I.

Alte prevederi

– Din rațiuni de televizare, Anglia, Germania, Italia, Spania și Olanda vor face parte din grupele de 6.
– Ultima echipă rămasă de extras din urna 1 va trece în grupa I, cea cu cinci echipe.
– Din considerente politice, următoarele perechi de naționale nu se vor afla în aceeași grupă: Azerbaijan-Armenia și Spania-Gibraltar.
– Dacă Azerbaijan va face parte din grupa I, iar Armenia se va afla printre ultimele două echipe de extras din urna ei, ea va trece în grupa H, iar ultima din urnă va ajunge automat în grupa I.
– Dacă Spania va intra în grupa H, iar Gibraltar se va afla printre ultimele două de extras din urna ei, aceasta din urmă va fi repartizată automat în grupa G, iar ultima rămasă din urnă în grupa H.
– Tragerea la sorți a grupelor turneului final va avea loc la Paris pe 12 decembrie 2015.