Duminică, 3 iunie a.c., echipa noastră naţională va efectua primul antrenament după întoarcerea din Slovenia, unde, după cum se ştie, mâine, 2 iunie a.c., de la ora 20.45 (21.45 – ora României), pe stadionul "Arena Petrol" din Celje, va disputa primul joc contra Sloveniei, în cadrul preliminariilor EURO 2008.

În ziua de 3 iunie a.c., la ora 11.00 (12.00 – ora României), tricolorii vor decola spre Timişoara, unde vor ateriza spre ora 13.00 (ora României). Primul antrenament, DESCHIS PRESEI ŞI PUBLICULUI, va fi efectuat în seara aceleiaşi zile, de la, aproximativ, ora 19.00, pe stadionul "Dan Păltinişanu" din Timişoara.

Luni, 4 iunie a.c., de la ora 11.30, în incinta hotelului "Reghina Blue" din Timişoara, va avea loc o conferinţă de presă, ocazionată de semnarea parteneriatului dintre Federaţia Română de Fotbal şi firma "Gillette". Din partea FRF vor participa domnii Mircea Sandu (preşedinte) şi Ioan-Angelo Lupescu (director general), prezenţi urmând să fie, totodată, jucătorii Cristian Chivu şi Cosmin Contra.

Următoarea activitate de presă este programată marţi, 5 iunie a.c. Pe stadionul "Dan Păltinişanu" se va desfăşura antrenamentul oficial al naţionalei noastre. Doar ultimele 15 minute ale acestuia vor fi deschise presei. După aceea, va avea loc conferinţa de presă a selecţionerului Victor Piţurcă, jucătorii urmând să răspundă întrebărilor ziariştilor în "zona mixtă".

Între orele 13.00-13.45, în cortul conferinţei de presă, va avea loc o întâlnire între departamentul Presă şi Relaţii Publice al FRF şi ziariştii care vor primi acreditări la jocul România – Slovenia, programat, după cum se ştie, în ziua de 6 iunie a.c., de la ora 21.00, pe stadionul "Dan Păltinişanu", în cadrul aceloraşi preliminarii ale EURO 2008.