Fostul internațional român, Ioan Ovidiu Sabău, se bucură că echipa națională va evolua la Cluj și vorbește despre șansele tricolorilor la Euro.

 – Domnule Sabău, România revine la Cluj după aproape 8 ani, cum credeți că va fi primită de publicul clujean la meciul cu Spania?

– E un meci amical, de pregătire. Ar fi frumos ca echipa națională să joace aici și meciurile oficiale, cu miză, deoarece publicul clujean este foarte cald, crează o atmosferă incendiară și intimidantă pentru adversari. Ați văzut și la tenis, la Fed Cup, ce mult le-a încurajat pe fete! Stadionul este destul de mare și cu toate acestea biletele s-au epuizat imediat. Cu siguranță cei care vor veni îi vor primi cu mare drag pe tricolori.

– Ați strâns 55 de prezențe în tricolor și totuși nu ați evoluat niciodată cu echipa națională la Cluj, e unul dintre regretele carierei dumneavoastră?

– Așa este, mi-aș fi dorit. Aș fi jucat acasă pentru că la Cluj m-am format ca fotbalist și ca om. Pe vremea mea însă era altă situație, casa echipei naționale era în Ghencea. Acolo ne simțeam cel mai bine. Stadionul nu avea pistă și îi simțeam pe fani mai aproape de noi.

“Putem încurca Franța”

– Cum vedeți grupa de la Campionatul European, ce șanse credeți că are echipa națională?

– Aparent e ușor, dar nu va fi așa, o să vedeți. Eu am văzut două meciuri ale Albaniei și vă pot spune că au o echipă foarte agresivă și bine organizată. Apoi, Elveția mi se pare și ea un adversar tare. Sincer să fiu, dacă stau bine să mă gîndesc, cred că am avea mai multe șanse împotriva Franței decît împotriva Elveției. De ce? Noi nu însemnăm nimic pentru francezi, sigur nici nu s-au gîndit că ar putea remiza măcar cu noi. Cred că ne vor privi de sus și putem să profităm pentru că băieții noștri cu siguranță că vor dori să facă un meci mare.

– Ce înseamnă pentru România să evolueze în deschiderea turneului final? E un avantaj?

– Eu cred că da pentru că pe elevii lui Deschamps va fi o presiune fantastică. În plus, noi vom fi extra motivați pentru că ne vom simți în centrul atenției și va fi ceva nou pentru noi. Astea sînt meciurile adevărate, cele pentru care orice copil se apucă de fotbal. Toată cariera lor au visat la o astfel de partidă și cred că se vor autodepăși.

“La Euro trebuie să jucăm cu inima”

– Daca ați fi selecționer ce le-ați spune jucătorilor înainte de meciul de debut, cel cu Franța?

– Prea multe nu sînt de spus. Vă dați seama că nu m-aș apuca să le spun să alerge mult sau să dea totul. În schimb, e nevoie de un discurs motivațional bun. E un meci pe care îl poți câștiga cu inima. Ca antrenor, îți mai trebuie și o strategie și să pregătești foarte bine partida din punct de vedere tactic. Domnul Iordănescu are experiența necesară, am încredere în dânsul.

– Ce însemna pentru dumneavoastră convocarea la lot?

– Era un eveniment extraordinar! Mă revedeam cu colegii mei, discutam foarte mult. Eram foarte uniți, un grup extraordinar. În primele două zile, după reunire, ne culcam după miezul nopții. Era o plăcere să ne revedem și să stăm la povești. Antrenamentele erau savuroase. Deși eram apropiați, între noi era și o ambiție mare. La 5 contra 2 făceam chiar și 70-80 de pase, vai de cei care erau la mijloc! Totuși, pe lîngă plăcerea de a ne revedea prietenii, era și mîndria de a ne reprezenta țara, e un sentiment unic, minunat!

– Care e cea mai frumoasă amintire pe care o aveți de la echipa națională?

– Cred că meciul cu Danemarca de la București, cel din 1989, cînd ne-am calificat la Campionatul Mondial din 1990. Ar mai fi și partida din Țara Galilor, din 1993, care ne-a asigurat prezența în America. Atunci am avut un adversar fantastic, pe Ryan Giggs.

– Cum ați trăit momentul acelui penalty ratat de către galezul Bodin?

– La cum jucasem noi, acel penalty a fost o lovitură. Ca să înțelegeți, noi ne simțeam puternici, aveam o echipă fantastică, cu mulți fotbaliști care puteau face diferența și nu mă refer acum la Hagi, el era oricum special. Noi știam că sîntem buni, chiar dacă adversarii poate că nu ne vedeau așa. Mi-aduc aminte că atunci cînd Bodin se pregătea să șuteze, Dan Petrescu m-a strîns puternic de mînă. Au fost niște emoții uriașe și parcă a trecut o veșnicie pînă am auzit acel zgomot făcut de minge cînd a lovit transversala.

“Unitatea lotului este foarte importantă, doar așa poți avea rezultate bune. Între noi, generația din anii ’90, s-a creat o prietenie sinceră care se păstrează și pînă în ziua de azi”

“Clujenii meritau să vadă echipa națională. Orașul acesta iubește fotbalul, dar din păcate, în acest moment, pasiunea publicului nu este proporțională cu performanța echipelor din Cluj”

CARTE DE VIZITĂ IOAN OVIDIU SABĂU

Data și locul nașterii: 12 februarie 1968, Câmpia Turzii

Post: mijlocaș dreapta

A evoluat la: “U” Cluj (1985-1988, 2000-2001), ASA Tg. Mureş (1988), Dinamo (1988-1990), Feyenoord (1990-1992), Brescia (1992-1996, 1997-1998), Reggiana (1996-1997), Rapid (1998-2000, 2001-2003), Gaz Metan (2004-2005)

A marcat 8 goluri în cele 55 de meciuri disputate pentru echipa națională.

A participat la Campionatul Mondial din 1990 şi la Euro 1996.

A fost desemnat cel mai bun mijlocaș dreapta din Serie A în 1993.

A antrenat la: “U” Cluj (2000), Gaz Metan (2003-2005), Gloria Bistriţa (2005-2009), Poli Timişoara (2009-2010), FCM Târgu-Mureş (2010-2012), Rapid (2012), ASA Tg. Mureș (2013-2014).