Mijlocaşul lui FC Braşov, Nicolae Grigore, a declarat miercuri că a fost surprins de convocarea la echipa naţională pentru meciul cu Serbia, și că speră să bifeze primul joc pentru prima reprezentativă.

"Convocarea a fost o surpriză pentru mine. Sincer, nu mă aşteptam la acest lucru. Este o onoare pentru mine să fiu aici şi sper să devin o prezenţă constantă. Pot să reuşesc asta chiar dacă joc la FC Braşov. Dacă voi reuşi să merg cu echipa de club în cupele europene şi dacă voi continua evoluţiile bune, cu siguranţă voi mai fi convocat", a declarat Nicolae Grigore, într-o conferinţă de presă.

"Cred că naţionala va arăta mult mai bine la următoarele preliminarii. Răzvan face o treabă foarte bună, se vede deja o organizare a echipei şi cred că suntem pe drumul cel bun. Am lucrat de la 20 de ani cu Răzvan, e un antrenor extraordinar, dar cred că e mult spus că sunt copilul lui de suflet. Oricum, sunt mândru dacă se spune aşa", a spus Grigore.

(Sursa: NewsIn, citat de gsp.ro)