Delegația României a aterizat miercuri seara, în jurul orei locale 20:00, la Oslo, acolo unde vineri va juca împotriva Norvegiei, în preliminariile EURO 2020.

La capătul unui zbor ce a durat aproape 3 ore, tricolorii au fost întâmpinați în capitala nordică de o vreme mohorâtă, 15 grade, dar care, conform prognozei meteo, se va înrăutăți. De joi, se anunță cod roșu de precipitații.

Din avion a lipsit Alexandru Cicâldău, cel care se va alătura lotului U21 pentru participarea la Campionatul European. Cosmin Contra are însă la dispoziție 25 de jucători din care îi va alege pe 23 de pe foaia oficială de joc. Partida Norvegia – România se joacă vineri, 7 iunie, de la ora locală 20:45 (21:45 în România), pe stadionul Ullevaal.

Alături de tricolori au făcut deplasarea în Norvegia, cu aceeași aeronavă, și câștigătorii Cupei Satelor 2018-2019. Cei 15 copii care reprezintă comuna Ruginoasa, județul Iași, vor susține naționala României din tribune la jocul din drumul spre EURO. Cei mici au profitat că i-au avut lângă ei pe jucătorii naționalei, s-au fotografiat cu ei și au primit autografe.

Lotul convocat de Cosmin Contra pentru următoarele două partide este:

Portari: Ciprian Tătărușanu (Nantes, 59/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Ionuț Radu (Genoa, 0/0)

Fundași: Romario Benzar (FCSB, 15/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 34/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 35/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Iulian Cristea (FCSB, 0/0), Alin Toșca (PAOK, 15/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 9/0)

Mijlocași: Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 42/5), Dorin Rotariu (Astana, 9/1), Ciprian Deac (CFR Cluj, 19/4), Dennis Man (FCSB, 3/0), Tudor Băluță (FC Viitorul, 4/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 16/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Dan Nistor (Dinamo, 1/0), Alexandru Maxim (Mainz, 34/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 27/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 30/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 3/0)

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 31/10), George Țucudean (CFR Cluj, 9/3), George Pușcaș (Palermo, 6/2)

Programul grupei F

23 martie: Suedia – România 2-1 (Quaison 33, Claesson 40 / Keșerü 58), Malta – Feroe 2-1 (Nwoko 13, S. Borg 77-pen. / J. Thomsen 90+8), Spania – Norvegia 2-1 (Rodrigo 16, Ramos 71-pen. / King 65-pen.)
26 martie: România – Feroe 4-1 (Deac 26, Keșerü 29, 33, Puşcaş 63 / V. Davidsen 40-pen.), Norvegia – Suedia 3-3 (Johnsen 41, King 59, Kamara 90+7 / Claesson 70, Nordtveit 86-autogol, Quaison 90+1), Malta – Spania 0-2 (Morata 31, 73)
7 iunie 2019: Feroe – Spania, Norvegia – România, Suedia – Malta (ora 21:45)
10 iunie 2019: Feroe – Norvegia, Malta – România, Spania – Suedia (ora 21:45)
5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)

La EURO 2020 se califică direct primele două clasate în fiecare grupă preliminară.

Spania 2 2 0 0 4-1 6
Suedia 2 1 1 0 5-4 4
România 2 1 0 1 5-3 3
Malta 2 1 0 1 2-3 3
Norvegia 2 0 1 1 4-5 1
Feroe 2 0 0 2 2-6 0