Bucureștenii și românii în general au trăit aseară un moment istoric, reprezentat de inaugurarea Național Arena din București. A fost, realmente, o sărbătoare, dar și, în egală măsură, o provocare pentru toți factorii implicați într-un proces de organizare de o complexitate extremă, premieră absolută în fotbalul românesc.

Pe această cale, Federația Română de Fotbal are plăcerea să adreseze sincerele sale mulțumiri tuturor partenerilor care au contribuit la organizarea evenimentului, dar și, în egală măsură, celor prezenți aseară, la meciul România – Franța.

Ne referim aici la foștii mari fotbaliști români, la marii noștri sportivi, unii dintre ei aflați în activitate, precum și la oficialii din lumea sportului, politicii și culturii, care ne-au onorat invitația de a ne fi alături într-un moment special.

Un cuvânt aparte și special se cuvine publicului spectator, care a creat o atmosferă efectiv superbă și a realizat, cum insera unul dintre cotidianele naționale apărute azi, un exercițiu de civilizație, de care, iată, suntem capabili.

Aseară am câștigat un stadion european și un public pe măsură.

Federația Română de Fotbal