Problemele medicale pe care le are la inghinali l-au făcut indisponibil pe atacantul lui FC Dinamo București, Marius Niculae, în perspectiva apropiatului turneu al echipei noastre naționale în Elveția și Austria (27 mai – 6 iunie a.c.).

După ce l-a convocat, inițial, pentru acest turneu și luând în considerație starea medicală a jucătorului, selecționerul Victor Pițurcă a decis aseară târziu, după încheierea finalei Cupei României-Timișoreana, să nu-l mai cheme pe Marius Niculae în cantonamentul de la Mogoșoaia.

În locul său a fost chemat atacantul lui FC Sportul Studențesc, Costin Curelea, acesta urmând să sosească în cantonament azi, la prânz.