23 de jucători au fost convocați de selecționerul echipei noastre naționale, Victor Pițurcă, pentru primele două meciuri din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale FIFA 2014, contra Estoniei (7 septembrie a.c., de la ora 21.00, pe “A. Le Coq Arena” din Tallinn) și Andorrei (11 septembrie a.c., de la ora 20.30, pe Arena Națională din București).

La reunire, programată luni, 3 septembrie a.c., ora 12.00, la Centrul de Fotbal al FRF de la Mogoșoaia, sunt așteptați următorii jucători:

Bogdan Ionuț Lobonț (AS Roma), Costel Fane Pantilimon (Manchester City FC) și Ciprian Anton Tătărușanu (FC Steaua București) – portari

Alexandru Mățel (FC Astra), Srgian Luchin (SC Dinamo 1948 SA), Nicolai Dorin Goian (Spezia Calcio), Marius Valerică Găman (FC Astra), Vlad Iulian Chiricheș (FC Steaua București), Dragoș Grigore (SC Dinamo 1948 SA), Răzvan Raț-Dincă (FC Shakhtar Donetsk) și Adrian Sălăgeanu (Sporting Club Vaslui) – fundași

Gabriel Andrei Torje (Granada CF), Adrian Popa (FC Steaua București), Alexandru Bourceanu (FC Steaua București), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Doru Mihai Pintilii (FC Steaua București), Claudiu Voiculeț (CS Pandurii Târgu Jiu), Alexandru Maxim (CS Pandurii Târgu Jiu) și Cristian Tănase (FC Steaua București) – mijlocași

Raul Rusescu (FC Steaua București), Ciprian Andrei Marica (FC Schalke 04), Marius Constantin Niculae (Sporting Club Vaslui) și Gheorghe Teodor Grozav (FC Petrolul Ploiești) – atacanți

Reunirea se va efectua fără prezența mass-media, în condițiile în care prima activitate de presă a zilei se va desfășura în aceeași zi și la aceeași oră, deci la 12.00, la Tribuna VIP a Arenei Naționale din București, prilejul fiind reprezentat de prezentarea noului sponsor principal al echipei naționale a României. Vor fi prezenți, alături de reprezentanții noului sponsor principal, președintele FRF, Mircea Sandu, selecționerul echipei naționale, Victor Pițurcă, precum și unul dintre jucătorii convocați.

După aproximativ 10 minute de la încheierea festivității, în sala de conferințe de presă a Arenei Naționale va avea loc conferința de presă oficială ocazionată de reunire, ea fiind susținută de selecționer și de jucătorul menționat.

Așa cum am mai anunțat, accesul mass-media se va face exclusiv în baza legitimațiilor de presă vizate pe anul în curs, jurnaliștii care vor sosi cu automobilele urmând să intre în incinta complexului în care se află Arena Națională exclusiv prin strada Maior Ion Coravu. Ușile se vor închide la ora 11.55, accesul nemaifiind permis după această oră.

Cea de-a doua activitate de presă de luni se va derula la Mogoșoaia, unde, începând de la ora 18.00, este programat un antrenament deschis în întregime presei. Accesul presei va fi permis începând de la ora 17.30.

Marți, 4 septembrie a.c., și miercuri, 5 septembrie a.c., în jurul orei 13.30, unul sau doi dintre fotbaliștii convocați vor dialoga cu presa în sala de protocol a stadionului din incinta Centrului, antrenamentele din zilele respective fiind închise.

Decolarea spre Tallinn este prevăzută pentru miercuri, 5 septembrie a.c., la ora 17.00, de pe aeroportul Henri Coandă, la bordul unei curse charter, aterizarea urmând să aibă loc la ora 19.40 (ora Estoniei fiind aceeași cu cea a României). Delegația noastră va fi cazată la “Swissotel” din Tallinn.

A doua zi, 6 septembrie a.c., de la ora 11.00, este programat, pe stadionul unde va avea loc jocul, antrenamentul oficial al tricolorilor, primele 15 minute fiind deschise presei. După încheierea acestei ședințe de pregătire, tot la stadion, selecționerul Victor Pițurcă va susține conferința de presa oficială, fiind urmat de un jucător.

În ziua de 8 septembrie a.c., la ora 11.30, delegația română se va îmbarca în aceeași cursă charter, care va ateriza pe aeroportul Henri Coandă la ora 14.10. De acolo, echipa va intra din nou în cantonamentul de la Mogoșoaia, unde va pregăti meciul cu Andorra.

În vederea acestei partide, solicitările de acreditare (presă și foto) – NUMERICE – vor fi trimise PÂNĂ ÎN ZIUA DE 9 SEPTEMBRIE A.C., ORA 13.00, la următoarea adresă de e-mail: paul.zaharia@frf.ro

Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!

FOTO: CRISTIAN PREDA