Selecționerul României, Victor Pițurcă, a definitivat azi, 11 august a.c., lotul de 23 de jucători pentru meciul amical contra naționalei Sloveniei, programat miercuri, 15 august a.c., de la ora 20.45 (21.45 – ora României), pe stadionul Stozice din Ljubljana.

Pentru a accesa lotul, apăsați aici

Reamintim că reunirea este programată mâine, 12 august a.c., la ora 12.00, la Centrul de Fotbal al FRF de la Mogoșoaia. După o jumătate de oră, în sala de protocol a stadionului din incinta Centrului va avea loc conferința de presă a selecționerului Victor Pițurcă, el fiind urmat de unul sau de doi dintre jucătorii convocați. Tot mâine, în jurul orei 18.00, este programat, la Mogoșoaia, un antrenamernt în întregime deschis presei. Luni, 13 august a.c., în jurul orei 13.30, tot la Mogoșoaia, doi jucători vor răspunde întrebărilor presei.

În aceeași zi, la ora 18.00, delegația noastră va decola, la bordul unei curse charter, de pe aeroportul Henri Coandă, spre Ljubljana. Marți, 14 august a.c., la ora 11.00 (12.00 – ora României), se va desfășura, pe stadionul Stozice, antrenamentul oficial al tricolorilor, primele 15 minute fiind deschise presei. După încheierea ședinței de pregătire, selecționerul Victor Pițurcă va susține o nouă conferință de presă.

Joi, 16 august a.c., la ora 11.00 (12.00 – ora României), lotul va decola de la Ljubljana spre București, aterizarea fiind prevăzută după aproximativ o oră și jumătate.

LOTUL DE TINERET UNDER 21 se va reuni tot mâine, 12 august a.c., la ora 12.30, la hotelul Phoenicia (strada Odăii). După o oră, deci la 13.30, antrenorul principal, Emil Săndoi, însoțit de unul sau de doi jucători, va susține o conferință de presă la Mogoșoaia, imediat după încheierea conferințelor de presă ale lotului A. Antrenamentul de la Centrul de Fotbal al FRF de la Buftea, de duminică (ora 17.30), va fi deschis presei. Luni dimineață, tinerii noștri tricolori se vor deplasa cu o cursă de linie spre Suedia, unde miercuri, 15 august a.c., de la ora 18.00 (19.00 – ora României), la Jonkoping, vor disputa un meci amical împotriva echipei similare a Suediei. Joi, 16 august a.c., la ora 14.50, delegația U21 va sosi pe aeroportul Henri Coandă.

Lotul convocat de Emil Săndoi va fi anunțat duminică, la conferința de presă de la ora 13.30.