România și Elveția au remizat, 1-1, la EURO 2016. Foto: UEFA

Deși Elveția de azi e o forță a fotbalului Mondial, palmaresul all-time al tricolorilor e unul pozitiv când vine vorba de reprezentativa Țării Cantoanelor.

Meciul de pe Arena Națională care închide parcursul României în preliminariile EURO 2024 reprezintă duelul cu numărul 15 în care adversar este Elveția. Până azi, avem 5 victorii și am obținut 5 remize contra rivalilor din actuala campanie, pierzând doar 4 confruntări! Ce-i drept, la golavera, elvețienii au marcat 22 de goluri, iar noi doar 15. Însă putem spune fără îndoială că istoria e de partea noastră!

Prima întâlnire datează din 1933 când, la Berna, în preliminariile Cupei Mondiale, s-a terminat 2-2. Ulterior, în 1996, de data aceasta în calificări pentru Campionatul European, România a câștigat cu 4-2 la București. Nu e tocmai campania de care să ne amintim cu plăcere câtă vreme, la retur, s-a produs un șoc: 1-7!

N-am mai pierdut de la World Cup 1994

Revenind mai aproape de prezent, e de evidențiat faptul că nu am pierdut în fața Elveției în ultimele 3 meciuri! A fost 2-2, după cum știm, în vară, cu revenirea fabuloasă a tricolorilor pe final de meci în această grupă de EURO 2024. Mergând invers pe firul cronologic, am remizat 1-1 cu Elveția la EURO 2016, după ce am condus cu 1-0 la pauză, gol Bogdan Stancu. Pe banca noastră era Anghel Iordănescu, tatăl selecționerului de azi.

Iar în 2012, amical la Luzern, câștigat de noi cu 1-0! Gol Gicu Grozav iar selecționer, Victor Pițurcă. Am pierdut celebrul meci din 1994, în grupele World Cup, 1-4, dar de-atunci până azi suntem neînvinși cu Elveția!