Directorul general al Federaţiei Române de Fotbal, fostul internaţional Ionuţ Lupescu, a comentat situaţia echipei naţionale a României, spunînd că antrenorul Răzvan Lucescu este cel care decide selecţia şi consideră că acesta a procedat bine alegând să nu întinerească echipa "tricolorilor" brusc.

"Din punctul meu de vedere, toţi jucătorii de acum pot face faţă şi în următoarea campanie de calificare. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Răzvan ar fi încercat o întinerire brusă a echipei naţionale şi nu ar fi avut rezultate?! Vedeţi ce se întîmplă acum, când am avut rezultate destul de bune", a declarat Ionuţ Lupescu la televiziunea Sportro.

"Va fi foarte greu cu Serbia. Nu văd de ce nu am putea să profităm de presiunea de pe umerii sârbilor. La Constanţa am jucat foarte bine, dar nu am avut noroc deloc. Practic, ne-am dat aproape două autogoluri", a încheiat Ionuț Lupescu.