Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat astăzi că reprezentativa României are obligaţia de a învinge net selecţionata Insulelor Feroe miercuri, pentru a face uitat eşecul de sâmbătă de la Belgrad.

"Este frumos spus derby, dar trebuie să privim acest meci cu Feroe doar ca pe unul important. Jucăm din nou la Piatra Neamţ, unde aveam o datorie morală faţă de suporterii de aici. Nu trebuie să ne fie frică de Feroe, dar trebuie să-i învingem la scor, pentru a mai spăla din ruşine. Ei vor veni să se apere după ce au luat 5 goluri în Franţa.

Răzvan Lucescu va trage concluziile în următoarele zile după cele 6 partide pe care le-a condus în această campania şi va vedea pe cine va putea conta în viitoarea campanie de calificare. Nu avem ce face dacă vom cădea în cea de-a treia urnă valorică. Şi sârbii au fost acum a treia favorită şi iată că s-au calificat de pe prima poziţie", a declarat Ionuţ Lupescu la GSPTV.

(sursa – gsp.ro)