Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF, crede că România va avea altă faţă în meciul cu Serbia, pe 28 martie, atunci cînd va avea la dispoziţie toţi titularii.

"Eu cred că am făcut o primă repriză destul de bună, ţinînd cont că mulţi dintre jucătorii noştri sînt încă în pregătire. Un rezultat de egalitate era mai echitabil dacă Răzvan Cocis marca. A fost un test util, au intrat şi cîţiva jucători care au evoluat mai puţin. Cu siguranţă, cu Adi Mutu pe teren sîntem mai puternici. Sîntem încă în pregătire, în repriza a doua am obosit. Croaţii sînt în plin campionat, s-a văzut asta. Am avut cîteva ocazii bune, dar trebuie să corectăm cîteva lucruri. Important e ca pînă la meciul cu Serbia să avem toţi jucătorii valizi şi lucrurile vor sta altfel", a spus Ionuţ Lupescu la GSP TV.