Selecționerul Edward Iordănescu a oferit un interviu la finalul anului 2023. Acesta a vorbit despre pregătirea turneului final din Germania, despre tragerea la sorți și a oferit un mesaj suporterilor români.

După ce a anunțat că nu va mai avea prezențe în media, exceptând obligațiile regulamentare UEFA, Edward Iordănescu a decis să vorbească la FRF.tv deoarece a primit multe solicitări din partea instituțiilor media: “Respect profesia de jurnalist, însă mi-ar fi fost imposibil să onorez toate solicitările. Consider că aceasta a fost cea mai bună soluție pentru toți și mulțumesc pentru înțelegere”.

“Toate formațiile calificate la EURO sunt puternice, și-au câștigat dreptul de a fi aici. Noi trebuie să rămânem echilibrați și realiști, să înțelegem că am crescut un nivel prin această calificare, dar încă nu suntem pregătiți pentru obiectivul dorit la turneul final. Avem mult de muncă și foarte puțin timp la dispoziție, dar vom pregăti cât mai bine acest turneu final pentru că ne dorim să producem o bucurie tuturor românilor” este mesajul transmis de selecționerul Edward Iordănescu.