Nicolae Stanciu a reușit să cucerească titlul de campion al Cehiei cu Slavia Praga. Dar acesta nu a fost singurul trofeu: tricolorul a fost desemnat cel mai bun mijlocaș, cel mai bun jucător străin și încă este lider în clasamentul assist-urilor și al șanselor create, cu 11 pase decisive și 66 de oportunități pe care le-a oferit coechipierilor de a înscrie.

– Nicolae, cum a fost acest sezon pentru tine, unul în care ai câștigat titlul în Cehia și ai primit alte trofee individuale?
– Cea mai importantă realizare pentru mine este câștigarea titlului de campion. Pe lângă acest trofeu, e adevărat, au urmat și premiile individuale, cel mai bun mijlocaș din ligă, cel mai bun străin. Plus alte două realizări la care țin, încă sunt primul în clasamentul assist-urilor și în cel al șanselor de gol create pentru colegi. Cu siguranță pot spune că a fost cel mai bun sezon al meu și pentru asta trebuie să le mulțumesc coechipierilor și antrenorilor de la Slavia.

– Cum a fost pentru tine perioada de izolare? Și cât de mult ai lucrat să rămâi în formă?
– Am lucrat în fiecare zi, am ieșit și am făcut alergări în fiecare dimineață, iar după-amiază am făcut exerciții fizice acasă. Nu a fost deloc plăcut, dar am realizat că e ceea ce trebuie să fac atât eu, cât și oricare alt fotbalist aflat în situația mea pentru a rămâne într-o formă bună și pentru a putea juca la un nivel bun din nou la începerea meciurilor oficiale.

– Slavia a lăsat o impresie bună în Europa. Cum a fost experiența din acest sezon de Champions League?
– O experiență fantastică, de neuitat. Am jucat împotriva unor echipe de renume, pe niște stadioane incredibile. Sper să reușim să câștigăm și anul acesta play-off-ul Ligii Campionilor și să jucăm din nou în grupele celei mai frumoase competiții.

– Care sunt obiectivele tale în noul sezon?
– Așa cum spuneam, unul dintre obiective este să joc din nou cu Slavia în Liga Campionior și, desigur, să obțin calificarea cu naționala României la Campionatul European. Aștept cu nerăbdare jocurile din toamnă, barajul cu Islanda… Cred că este foarte bine că vom disputa două meciuri în Liga Națiunilor înainte de acestă semifinală a play-off-ului pentru EURO.