Reprezentativa României a susținut sâmbătă, 13 octombrie, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, antrenamentul oficial înaintea jocului de duminică în fața Serbiei.

Partida România – Serbia este programată duminică, de la ora 16:00, pe Arena Națională. Biletele sunt disponibile la casieriile stadionului. Partida va fi transmisă în direct la Pro TV și Radio România Actualități.

Timp de o oră, selecționerul Cosmin Contra și staff-ul său au condus o ședință de pregătire din care nu au lipsit exercițiile tactice.

„Am deja în minte planul tactic pentru meciul de mâine. Din păcate, jucătorii acuză o stare de oboseală, e normal, recuperarea după un meci pe teren sintetic, față de unul pe iarbă naturală, durează cu 10-14 ore mai mult. Dar echipa pe care o voi alege sper să pună în dificultate Serbia și să se ridice la cel mai înalt nivel, psihic, fizic, tactic”, a declarat Cosmin Contra la conferința de presă de la finalul antrenamentului.

Selecționerul nu va putea miza contra Serbiei pe Alexandru Chipciu și Paul Anton, suspendați în urma cartonașelor galbene primite joi la Vilnius. Revine totuși Nedelcearu după etapa de suspendare ispășită în deplasarea din Lituania.

„Sperăm ca mâine să îi facem fericiți pe suporteri. Publicul va fi de partea noastră, trebuie să le dăm și motive, să începem bine meciul și să punem presiune pe adversari”, a completat Contra.

„Ne dorim să câștigăm fiecare meci, să reprezentăm țara cât mai bine. Dacă reușim să învingem Serbia, depindem numai de noi dacă încheiem grupa pe primul loc”, a fost mesajul căpitanului Cristian Săpunaru.

Lista jucătorilor disponibili pentru meciul cu Serbia:

Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 54/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0)

Fundași: Romario Benzar (FCSB, 13/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 5/1), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 30/0), Alin Toșca (PAOK Salonic, 13/0), Gabriel Tamaș (Hapoel Haifa, 66/3), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 2/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 Club Sportiv, 6/0)

Mijlocași: Răzvan Marin (Standard Liege, 13/1), Tudor Băluță (FC Viitorul, 1/0), Adrian Stoian (Crotone, 2/0), Dorin Rotariu (AZ Alkmaar, 8/1), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 25/9), Alexandru Maxim (Mainz, 31/3), Alexandru Mitriță (U Craiova 1948 Club Sportiv, 6/0), Florin Tănase (FCSB, 3/0)

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogoreț, 26/6), George Țucudean (CFR Cluj, 7/2), Denis Drăguș (FC Viitorul, 1/0)

S-au jucat:

• 7 septembrie | România – Muntenegru 0-0Lituania – Serbia 0-1 (D. Tadić 38-pen.)
• 10 septembrie | Serbia – România 2-2 (Mitrović 26, 63 / Stanciu 48-pen., Ţucudean 68), Muntenegru – Lituania 2-0 (Savić 34-pen., Janković 35)
• 11 octombrie | Lituania – România 1-2 (Žulpa 90 / Chipciu 13, Maxim 90+4), Muntenegru – Serbia 0-2 (Mitrović 18-pen., 81)

Clasamentul grupei:

Serbia 3 2 1 0 5-2 7
ROMÂNIA 3 1 2 0 4-3 5
Muntenegru 3 1 1 1 2-2 4
Lituania 3 0 0 3 1-5 0

Programul următoarelor meciuri:

• 14 octombrie | România – Serbia (Arena Națională, ora 16:00), Lituania – Muntenegru (ora 21:45)
• 17 noiembrie | Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45) – stadion “Ilie Oană”, Ploiești
• 20 noiembrie | Serbia – LituaniaMuntenegru – România (ora 21:45)

Despre formatul Ligii Națiunilor:

• Câștigătoarele grupelor vor promova în seria superioară a ediției următoare, ultimele clasate retrogradând în seria inferioară.

• Pe 2 decembrie 2018 are loc tragerea la sorți pentru preliminariile Euro 2020. Cele șase urne valorice vor fi stabilite exclusiv pe baza performanțelor din grupele Ligii Națiunilor. În seria României, câștigătoarele celor patru grupe alături de cele mai bune două ocupante ale locurilor secunde vor fi în a treia urnă valorică pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2020. Celelalte echipe vor fi în urna a patra valorică.

• Preliminariile Euro 2020 se desfășoară în perioada martie-noiembrie 2019. Cel mai bine clasate echipe în cele patru grupe din Seria C a Ligii Națiunilor, care nu s-au calificat deja la Euro 2020 prin intermediul preliminariilor, merg în play-off-ul Ligii Națiunilor (martie 2020).

• Cele 4 echipe din play-off vor disputa semifinale într-o singură manșă (pe terenul echipei cu linie de clasament mai bună în grupele Ligii Națiunilor), iar finalistele se vor duela într-o singură manșă (gazda va fi trasă la sorți). Câștigătoarea se califică la Euro 2020.