În tribunele micuțului stadion din Mogoșoaia au fost prezente aproximativ 150 de persoane, majoritatea copii, veniți să îi încurajeze pe tricolori, dar și să plece cu o amintire de la aceștia.

La finalul antrenamentului care a durat circa o oră, o parte dintre jucători împreună cu selecționerul Christoph Daum i-au invitat pe cei prezenți la o sesiune de autografe și fotografii.

De la antrenament, din lotul de 26 convocat pentru partidele cu Polonia (10 iunie, ora 21:45, Varșovia, preliminariile CM 2018) și Chile (13 iunie, ora 21:00, Cluj-Napoca, amical) a lipsit doar Bogdan Stancu. El se va alătura lotului luni, după ce sâmbătă a jucat pentru echipa sa de club în campionatul Turciei.  

Lotul complet este următorul:

Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina, 43/0), Costel Pantilimon (Watford, 24/0), Florin Niță (FCSB, 0/0), Silviu Lung (Astra, 3/0)

Fundași: Romario Benzar (FC Viitorul, 5/0), Bogdan Țîru (FC Viitorul, 1/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 45/0), Cristian Săpunaru (Astra, 21/0), Florin Gardoș (Southampton, 13/0), Dragoș Grigore (Al Sailiya, 28/0), Alin Toșca (Betis, 5/0), Iasmin Latovlevici (Karabukspor, 11/0), Cristian Ganea (FC Viitorul, 0/0)

Mijlocași: Sergiu Hanca (Dinamo, 0/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 5/1), Eric Bicfalvi (FC Ural, 3/0), Mihai Pintilii (FCSB, 34/1), Nicolae Stanciu (Anderlecht, 12/5), Alexandru Băluță (CSU Craiova, 0/0), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 27/4), Bogdan Stancu (Bursaspor, 48/12)

Atacanți: Dorin Rotariu (Club Brugge, 3/0), Gheorghe Grozav (Terek Groznîi, 13/3), Florin Andone (Deportivo, 13/1), Denis Alibec (FCSB, 7/1), Andrei Ivan (CSU Craiova, 4/0)