Proiectul care a primit cele mai multe voturi din partea fanilor este „Constituirea unui fond de premiere pentru laureatele competițiilor de elită organizate de FRF și dedicate fotbalului juvenil – Liga Elitelor U17 și U19, Cupa României Elită U17 și U19 – menit să stimuleze formarea celor mai talentați tineri jucători și obținerea performanței sportive”.

Suma de 10.673 de euro reprezentând profitul obținut la meciul naționalei României disputat pe 5 octombrie, la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”, va merge către competițiile de elită U17 și U19 de la nivel național.

Inițiativa face parte din planul de măsuri propus de Administrația FRF, regăsindu-se la fiecare partidă disputată pe teren propriu în preliminariile recent încheiate ale Campionatului Mondial 2018.