Suporterii care vor veni la meciurile cu Israel și Kosovo, programate pe Arena Națională, se vor putea distra în Arena Fanilor!

Sâmbătă, 9 septembrie, 21:45, Arena Națională: România – Israel (Bilete AICI)

Marți, 12 septembrie, 21:45, Arena Națională: România – Kosovo (Bilete AICI)

Arena Fanilor, ce se va întinde pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați, se deschide la ora 18:30. Vor exista puncte de face-painting, unde fanii își pot schimba look-ul pentru meci, precum și multe jocuri disponibile acestora, cum ar fi: biliard și darts cu mingea de fotbal sau robokeeper, unde fanii își vor putea testa execuțiile de la 11 metri împotriva unui portar automatizat.

Totodată, suporterii care vor fi prezenți la meci vor avea acces la mese de fusbal, dar vor avea și ocazia de a câștiga o mulțime de premii, inclusiv tricoul echipei naționale!

Activitățile din cadrul Arenei Fanilor, organizate de FRF și sponsorii echipei naționale, se vor desfășura pe tot parcursul serii, până la începerea meciului (ora 21:45). Accesul în Arena Fanilor se va face pe baza biletului de intrare la meci începând cu ora 18:30, toate activitățile desfășurându-se până la ora 21:45, ora începerii partidei.