În ciuda apelurilor repetate ale Federației Române de Fotbal, prin canalele de comunicare înaintea partidelor cu Spania și Malta, cât și pe durata acestora, prin crainicul partidei și mesajele dispuse public pe stadion, comportamentul suporterilor la meciurile din septembrie ale echipei naționale aduce o nouă sancțiune din partea UEFA.

Federația Română de Fotbal a fost informată vineri, 20 septembrie 2019, cu privire la decizia luată de Comisia de Disciplină a UEFA în urma rapoartelor întocmite la partidele România – Spania și România – Malta, din preliminariile pentru EURO 2020, disputate pe 5 și 8 septembrie, pe Arena Națională din București, respectiv stadionul “Ilie Oană” din Ploiești.

Astfel, FRF a fost sancționată cu plata a 83.000 de euro pentru scandările rasiste ale suporterilor, folosirea de materiale pirotehnice, aruncarea de obiecte în suprafața de joc și pătrunderea spectatorilor pe gazon.

În plus, următorul joc de pe teren propriu din preliminariile EURO 2020, România – Norvegia, din 15 octombrie, programat tot pe Arena Națională, se va disputa cu porțile închise.

De asemenea, timp de un an, Federația Română de Fotbal se va afla sub atenta supraveghere a forului de la Nyon și, în cazul în care incidentele se vor repeta, încă un meci va fi disputat cu porțile închise.

România a mai evoluat fără spectatori în grupa de Liga Națiunilor, anul trecut, în duelul cu Muntenegru de la Ploiești, ca urmare a unei sancțiuni primite în preliminariile EURO 2016, și împotriva Lituaniei, tot pe stadionul “Ilie Oană”.