Marcatorul golului victorios din meciul cu Lituania, Ciprian Marica, spune că România priveşte doar înainte acum, fără să se mai gîndească la insuccesele din trecut.

"Sîntem bucuroşi. Sincer, am avut un meci greu astăzi, cu o echipă puternică. Nu am luat bătaie nemeritat acasă, chiar a fost un meci greu azi, pe un teren greu.

Am muncit mult şi acum ne bucurăm de victorie. Ne pare rău, dar nu privim înapoi, ci înainte. Sîntem optimişti pentru viitor şi sperăm să obţinem victorii în continuare.

Am demonstrat şi pe teren că ne dorim foarte mult să facem performanţă şi să obţinem victorii. Toţi au jucat bine, au dat tot ce a fost mai bun din ei pe teren şi datorită tuturor am reuşit să obţinem victoria.

Acum sunt multe de spus, însă trebuie să ne bucurăm de această victorie şi să fim optimişti", a spus Ciprian Marica la finalul partidei cîştigate în Lituania.