Presupunând că toate cele 54 de federații naționale se vor înscrie în competiție,  tragerea la sorți, programată în orașul francez Nisa (mai precis, în incinta Palais des Congres Acropolis) în ziua de 23 februarie 2014, între orele 13.00-13.50 (orele României), va cuprinde 53 de de echipe, acestea urmând să fie împărțite în 8 grupe de 6 echipe și una de 5.

Franța este calificată, ca țară organizatoare. După cum se știe, se vor califica 23 de naționale, turneul final fiind unul care va alinia la start 24 de echipe.

Urne valorice

Echipele vor fi introduse în 6 urne valorice, pe baza sistemului coeficienților acumulați de fiecare echipă națională în următoarele competiții:

–          Cupa Mondială FIFA 2010 (preliminarii și turneul final);

–          UEFA EURO 2012 (preliminarii și turneul final);

–          Cupa Mondială FIFA 2014 (faza grupelor de calificare și jocurile de baraj).

Fiecare grupă de calificare (de la A la I) va cuprinde câte o echipă din fiecare urnă valorică, cu excepția grupei I, care va avea numai 5 echipe.

Stabilirea programului meciurilor

Elaborarea programului jocurilor va fi făcută de computer și publicată pe site-ul oficial al UEFA în aceeași zi. Așadar, spre deosebire de precedentele preliminarii, programul meciurilor în fiecare grupă nu va fi stabilit în urma negocierilor dintre federațiile naționale (respectiv, în cazul că acordul nu va fi realizat, prin tragere la sorți), ci va fi elaborat de computer.

Principiile de programare pe calculator a jocurilor vor fi următoarele:

a)      Meciuri acasă/deplasare

–          Echipele nu vor juca consecutiv mai mult de două jocuri acasă sau două jocuri în deplasare;

–          Fiecare echipă începe și termină competiția cu o succesiune de jocuri acasă-deplasare sau deplasare-acasă;

–          Pentru țările cu ierni lungi: echipele acestora vor juca în deplasare în zilele de meci 4 și 5 (în lunile noiembrie și/sau martie).

b)     Stadioane cu risc generat de climă

–          Din această categorie fac parte stadioanele echipelor aparținând țărilor care sunt expuse unor condiții de iarnă grea;  

–          În aceeași grupă de calificare se vor putea afla maxim trei țări cu astfel de condiții. Astfel de țări sunt Finlanda, Insulele Feroe, Islanda, Norvegia și Rusia (încadrate în categoria de iarnă grea), respectiv Andorra, Belarus, Estonia, Lituania, Letonia, Suedia și Ucraina (iarnă mai ușoară).

c)      Distanțe de transport

–          Obiectivul este evitarea distanțelor mari în meciurile duble;

–          Relațiile de transport dintre țări sunt definite ca fiind – în calcul luându-se distanțele dintre capitalele țărilor respective – condiționate (dacă timpul de transport aerian este de peste 8 ore), semi-condiționate (între 6 și 8 ore) și necondiționate (mai puțin de 6 ore);

–          În aceeași grupă de calificare vor putea fi extrase maxim trei țări care implică distanțe mari;

d)     Situația politică

–          Conform deciziilor Comitetului Executiv al UEFA, nu vor putea fi extrase în aceeași grupă următoarele țări: Armenia/Azerbaijan, Rusia/Georgia și Spania/Gibraltar.

e)     Centralizarea drepturilor de UEFA

–          Din considerente TV, echipele naționale reprezentând piețele TV de vârf vor juca în grupe de câte 6: Anglia, Spania, Germania, Italia și Olanda.

f)       Constrângeri și preferințe

–          Regulile de tragere la sorți au fost împărțite în așa-numite “constrângeri” și „preferințe”;

–          Constrângerile au prioritate asupra preferințelor;

–          Ordinea de prioritate (și greutate) trebuie stabilită pentru toate regulile;

–          Ordinea de prioritate a constrângerilor este următoarea: țări cu iarnă grea (1), distanțe de transport (2), restricții specifice privind echipele (3), ora de începere rezonabilă (4);

–          Ordinea de prioritate pentru preferințe este următoarea: piețe de vârf (6),  oră de începere târzie (7), repartizare regională (7), repartizare egală a meciurilor/orelor de începere (9).

Partidele vor avea loc joi-duminică sau vineri-luni sau sâmbătă-marți, în principiu de la ora 20.45 – ora Europei Centrale (21.45 – ora României), iar în weekend-uri chiar la 18.00 (19.00 – ora României).

FOTO: NICULAE PROFIR

NOTĂ: Rugăm unitățile mass-media, care vor prelua informațiile de mai sus, să specifice sursa. Mulțumim!