Mâine, începând de la ora 21.00, va avea loc pe Arena Națională din București finala ediției 2011-2012 a Cupei României-Timișoreana, între SC Dinamo 1948 SA București și SC FC Rapid București SA.

Casele de bilete ale stadionului se vor deschide la ora 11.00. La ora 18.00, se vor închide casele de bilete din Bulevardul Basarabia, suporterii FC Rapid, care nu vor achiziționa bilete până la acea oră, vor putea să le cumpere de la casele de bilete din strada Maior Ion Coravu până la ora meciului. Tot între orele 11.00-21.00 vor fi și deschise casele de bilete din strada Pierre de Coubertin.

În ceea ce privește accesul jurnaliștilor cu automobile, deținătoare de parkinguri, acesta va fi efectuat EXCLUSIV prin strada Maior Ion Coravu.

Reamintim că, începând de la ora 19.00, la intrarea specială pentru fotoreporteri, în dreapta intrării VIP, se vor remite, EXCLUSIV PE BAZA ACREDITĂRII LA MECI și în schimbul legitimației de serviciu, vizată pe anul în curs, vestele pentru fotoreporteri, acestea urmând să fie înapoiate, după încheierea meciului, în zona specială de lucru a acestora.

Reamintim că tot mâine, 23 mai a.c., începând de la ora 11.00, va avea loc, la Centrul de Fotbal al FRF de la Buftea, finala Cupei României la fotbal feminin, dintre CFF Olimpia Cluj și FCM Târgu Mureș.

După o oră, la 12.00, de astă dată la Centrul de Fotbal al FRF de la Mogoșoaia, este prevăzută reunirea echipei naționale, în vederea turneului din Elveția și Austria. La ora 12.30, selecționerul Victor Pițurcă va susține o conferință de presă, urmat de doi dintre jucătorii convocați. Antrenamentul, care va începe aproximativ la ora 17.45, va fi deschis presei.