De la primul meci disputat de prima reprezentativă după Revoluția din 1989, fie că vorbim de partide amicale sau meciuri oficiale, 306 jucători au îmbrăcat tricoul României în aproape trei decenii. O analiză a județelor din care provin acești fotbaliști conturează un tablou interesant, care poate proiecta concluzii referitoare la zonele-pepinieră din fotbalul ultimilor ani sau la cultura dezvoltată spre formarea talentelor în anumite comunități.

Un “stranier” și un județ lipsă!

Un singur jucător din cei 306 s-a născut în afara granițelor României, este vorba de Maximilian Nicu, mijlocașul din Prien am Chiemsee, Germania, care a bifat 3 partide pentru “tricolori”. O altă curiozitate ține de răspândirea jucătorilor pe harta țării. Avem un singur județ care nu furnizează, prin localitatea de naștere, un internațional în perioada 1990-2017: Călărași! Alte patru județe, Gorj, Harghita, Tulcea și Vrancea se află la capătul clasamentului, cu câte un jucător oferit primei reprezentative.

Reprezentativă, din toate punctele de vedere

Cum era de așteptat, având în vedere criteriul numărului de locuitori, Bucureștiul este locul de origine al celor mai mulți internaționali români din intervalul de timp analizat. Cei 54 de fotbaliști reprezintă un procent de 18% din totalul prezențelor pentru România. Locul 2 în clasament îl ocupă județul Dolj, cu 26 de jucători furnizați, adică un procent de 9%.

De fapt, Capitala și Doljul sunt singurele care se detașează clar față de celelalte județe. Pentru că între locul 3, județul Argeș, și locul 11, județul Cluj, e o diferență de doar 5 jucători! În fapt, una din concluziile evidente ale analizei este că echipa națională este a tuturor românilor dincolo de nivelul emoțional sau declarativ. Dispunerea geografică întărind în cel mai concret mod cu putință faptul că, dincolo de excepțiile evidente la extremitățile topului, județele au contribuit cu mici diferențe, prin numărul de jucători, la performanțele sportive!

Doar Dolj, Argeș și Timiș pot face echipă

Doar Bucureștiul și alte 7 județe au minimum 11 jucători care au jucat pentru echipa națională, dar din acest grup, exceptând Capitala, avem doar 3 județe care pot alinia un prim 11 imaginar, având în vedere că doar Dolj, Argeș și Timiș au oferit măcar un portar. Numeric, Dolj poate compune chiar un lot, și unul redutabil! Dar iată cum ar arăta echipa de start a “tricolorilor” pentru aceste trei județe merituoase:

DOLJ (4-4-2)
Silviu Lung jr. – Iovan, Gh. Popescu, Săndoi, Papură – G. Popescu, P. Badea, Stângă, Trică – Ad. Ilie, Gane
Rezerve: T. Lung, Ad. Popescu, Ad. Stoian, Băluță, Călin, Cl. Răducanu, Grecu, Mitriță, Rada, N. Zamfir, Dănănae, Șt. Grigorie, Nanu, Șt. Stoica, Găman

ARGEȘ (3-4-3)
D. Coman – V. Năstase, Lăcustă, I. Pârvu – Tănase, Dică, Crivac, Mutu – Neaga, Vlădoiu, B. Stancu
Rezerve: G. Enache, Mărgăritescu, Nistor

TIMIȘ (3-4-3)
Bălgrădean – Benzar, Luchin, Dancia – Contra, Codrea, Alexa, Varga – Torje, Sburlea, Rotariu

JUDEȚELE CELOR 306 „TRICOLORI”

Alba: Grozav, I. Andone, Stanciu, T. Bălan
Arad: Ad. Ungur, Panin, Țucudean
Argeș: Mutu, Neaga, Mărgăritescu, B. Stancu, Cr. Tănase, Lăcustă, Nistor, D. Coman, G. Enache, I. Pârvu, Crivac, Vlădoiu, N. Dică, V. Năstase
Bacău: An. Cristea, Pantilimon, Chiricheș, Vl. Munteanu
Bihor: Keșeru, Bărcăuan, Lincar, Cheregi, M. Popa, M. Neșu, Ov. Lazăr, Bundea
Bistrița-Năsăud: Deac, Cr. Ganea, Zegrean, G. Balint, Sănmărtean, S. Moga, V. Moldovan
Botoșani: Fl. Andone, Liliac
Brăila: Chipciu, Nicoliță, L. Ganea, Brătianu
Brașov: Mateiu, D. Zotincă, Stângaciu, Tamaș, I. Ganea, M. Constantin, Lăcătuș, Buga, Surdu, Strătilă
București: Ad Matei, Ad. Popa, Al. Ioniță, A. Stoica, Stelea, B. Vintilă, C. Munteanu, C. Necula, Marica, Tătărușanu, Gâlcă, Stănici, Curelea, C. Lazăr, Săpunaru, D. Petrescu, Gherasim, D. Niculae, D. Șerban, Târțău, Ed. Stăncioiu, Fl. Petre, Fl. Bratu, Fl. Cârstea, Constantinovici, Niță, Prunea, Răducioiu, Tene, G. Vochin, Galamaz, Ogăraru, Gh. Bucur, G. Kiriță, G. Coman, I. Dumitrescu, Lupescu, Mazilu, Aliuță, M. Ivan, Alexe, M. Niculae, Tararache, Mitea, Ov. Herea, Ov. Petre, P.Marin, R. Marin, Pădurețu, Stanca, Șt. Radu, T. Cristea, Nicoară, Răduță
Buzău: I. Stan, P. Stoica, St. Filip, V. Iorel
Caraș-Severin: Moți, Chivu, Potocianu, D. Munteanu, Fl. Bătrânu, Latovlevici, I. Timofte, I. Rotariu, Pleșan, Belodedici
Cluj: Dulca, Mateuț, Dolha, Giurgiu, Florescu, Sabău, Papp, Cociș, Muzsnay
Constanța: Mățel, Țîru, Cr. Manea, Moisescu, Alibec, Dr. Nedelcu, Hagi, Zicu, M. Popa, Carabaș, Curt
Covasna: Ghioane, Kadar
Dâmbovița: An. Ivan, B. Pătrașcu, C. Pană, C. Matei, Fl. Tănase, G. Paraschiv, Gh. Dumitrașcu, I. Chiriță, Reghecampf, M. Pană, M. Bălașa
Dolj: Ad. Ilie, Ad. Popescu, Ad. Stoian, Băluță, A. Călin, Cl. Răducanu, Grecu, Papură, D. Mitriță, Săndoi, Trică, G. Popescu, Gh. Popescu, I. Rada, I. Gane, N. Zamfir, Dănănae, Ov. Stângă, P. Badea, Lung jr, Șt. Grigore, Iovan, Nanu, Șt. Stoica, T. Lung, Găman
Galați: Ropotan, Bourceanu, C. Barbu, Râpă, D. Lupu, Cernat, I. Neagu, Apostol, S. Ilie, Ghionea, V. Ștefan, V. Tănase
Giurgiu: Fl. Dumitru, L.Ciobotariu
Gorj: Mutică
Harghita: Selymes
Hunedoara: Lobonț, Mara, D.Varga, D. Timofte, Craioveanu, M. Rednic, Hanganu
Ialomița: Mihalcea, A.Chițu, Budescu, M. Damaschin, Mănăilă
Iași: Ad. Cristea, Pulhac, Pancu, L. Roșu, Pintilii
Ilfov: Hâldan, C. Nica, N. Grigore
Maramureș: Bumba, Oros, Mihali, Bilașco, Hoban, R. Buia
Mehedinți: Fl. Stoican, Boștină, Pigulea, M. Rădoi, Cămătaru, S. Vlaicu
Mureș: Doboș, Fl. Moldovan, G. Mureșan, Cioloboc, Sepsi, Hanca
Neamț: Iencsi, Maxim
Olt: Prepeliță, Cl. Niculescu, Oprița, Dănciulescu, Luțu, Filipescu, Pleașcă, Răduț, Raț, S. Cristescu, V. Popa
Prahova: A. Panait, C.Lazăr, Fl. Pârvu, Tameș, L. Marinescu, Măldărășanu, Șt. Preda
Sălaj: Goga, Antal
Satu Mare: Sălăgeanu, D. Prodan, Bicfalvi, Gardoș, Gerstenmajer, Lung
Sibiu: Tâlvan, Cotora, Predatu, Klein, R. Niculescu
Suceava: Schumacher, Pașcovici, D. Goian, Grozavu, M. Roman, Bolohan, Maftei
Teleorman: Toșca, Panduru, Miu, S. Paraschiv, Bădoi
Timiș: C. Varga, Contra, Bălgrădean, Dancia, Alexa, D. Rotariu, Torje, Codrea, R. Benzar, S. Sburlea, Luchin
Tulcea: Caramarin
Vâlcea: Fl.Costea, Ceaușilă, Rusescu, S. Radu
Vaslui: Buta, D. Florea, Dr. Grigore, E. Baciu
Vrancea: Răducan