Biletele de intrare la jocul România – Bosnia-Herțegovina (vineri, 3 iunie a.c., de la ora 21.00, pe stadionul Giulești-Valentin Stănescu din București, în cadrul preliminariilor EURO 2012) vor fi puse în vânzare mâine, 31 mai a.c., la ora 9.00, ele urmând să fie achiziționate exclusiv de la casele de bilete ale arenei menționate.
Programul zilnic al caselor va fi 9.00-18.00, cu excepția zilei meciului, când, dacă vor mai exista bilete disponibile, casele vor fi deschise până la ora 19.00.
Există două categorii de bilete: Tribunele I și a II-a – 20 lei, Peluza – 15 lei.
În ceea ce o privește, naționala noastră va efectua mâine un antrenament, la Centrul de Fotbal al FRF de la Buftea, de la ora 18.30, primele 20 de minute fiind deschise presei.
Pe 1 iunie a.c., între orele 11.00 și 12.00, jucătorii și membrii staff-ului tehnic vor participa la spectacolul caritabil "Suflet pentru suflet", aflat la treia ediție, acesta fiind organizat, în beneficiul copiilor din trei centre de plasament bucureștene, în sala "Marin Preda" a Centrului Cultural al M.A.I., din strada Eforiei nr. 15-17. La sfârșitul spectacolului, unul sau doi jucători va (vor) dialoga cu reprezentanții presei. Antrenamentul din cursul serii aceleiași zile va fi închis.
Joi, 2 iunie a.c., de la ora 13.00, sala de protocol a stadionului din incinta Centrului de Fotbal Mogoșoaia va găzdui conferința de presă oficială a selecționerului Răzvan Lucescu, primele 15 minute ale antrenamentului programat la ora 18.30, la Buftea, fiind deschise presei.
Reprezentativa bosniacă va ateriza pe aeroportul Henri Coandă joi, 2 iunie a.c., la ora 12.10, la bordul unei curse charter, care o va transporta înapoi în țară sâmbătă, 4 iunie a.c., la ora 11.30. Oaspeții noștri vor fi cazați la hotelul Crowne Plaza și vor efectua antrenamentul oficial, pe stadionul Giulești-Valentin Stănescu, de la ora 18.30, primele 15 minute fiind deschise presei. În prealabil, la ora 18.15, selecționerul Safet Susic va susține conferința de presă oficială, programată în foyerul Sălii Sporturilor Rapid, același loc unde vor avea loc conferințele de presă ale celor doi antrenori principali la puține minute după încheierea jocului.
În vederea acestei din urmă activități, accesul presei va fi efectuat, mergându-se pe Calea Giulești, prin intrarea principală a sălii.