Islanda, Țara Galilor, Albania și Irlanda de Nord s-au calificat în premieră la EURO și pot fi adversarii ”tricolorilor” la turneul din Franța. Dintre acestea, Islanda și Albania nu au fost prezente nici la Campionatul Mondial.
 
Iată prezentarea posibililor adversari de la EURO ai României din ultima urnă valorică! Tragerea la sorți este programată sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 19:00.
 

TURCIA

 
S-a calificat la Campionatul European în calitate de cea mai bună echipă care a ocupat locul 3 în grupele de calificare. A terminat în spatele Cehiei și Islandei, lăsând acasă Olanda. 
 
Palmares: Medaliată cu bronz la Campionatul Mondial (2002) și semifinalistă a Campionatului European (2008).
 
Rezultate în 2015: Olanda 1-1 (d), Luxemburg 2-1 (d/amical), Bulgaria 4-0 (a/amical), Kazahstan 1-0 (d), Letonia 1-1 (a), Olanda 3-0 (a), Cehia 2-0 (d), Islanda 1-0 (a), Qatar 2-1 (d/amical), Grecia 0-0 (a/amical)
 
Istoricul întâlnirilor directe:
● 25 de meciuri directe: 13 victorii ale României, 7 egaluri și 5 înfrângeri
● Ultima întâlnire: România – Turcia 0-2, meci disputat în septembrie 2013, la București, în preliminariile CM 2014
 
Echipa tip din 2015
● Volkan (Medipol Bașakșehir/TUR)
● Șener (Fenerbahce/TUR), Serdar Aziz (Bursaspor/TUR), Hakan Balta (Galatasaray/TUR), Erkin (Fenerbahce/TUR)
● S. Inan (Galatasaray/TUR)
● Ozan Tufan (Fenerbahce/TUR), Oguzhan (Beșiktaș/TUR), Turan (Barcelona/SPA)
● Calhanoglu (Leverkusen/GER), Yilmaz (Galatasaray/TUR)
 
Au mai jucat: Gunok (Bursaspor/TUR) – Gokhan Gonul (Fenerbahce/TUR), Emre T. (Bursaspor/TUR), Șen (Fenerbahce/TUR), Topal (Fenerbahce/TUR), Umut Bulut (Galatasaray/TUR), Mevlut (Hannover 96/GER), Cenk Tosun (Beșiktaș/TUR)
 
Vedetă: Arda Turan, 28 de ani (35 mil. €*)
 
Selecționer: Fatih Terim, 62 de ani (numit în august 2013)
 
* cotă de piață conform transfermarkt.de
 

IRLANDA

 
S-a calificat la turneul final după ce a învins în play-off selecționata Bosniei-Herțegovina (1-1, 2-0). A încheiat grupa de calificare în spatele Germaniei și Poloniei.
 
Palmares: Sfertfinalistă la Campionatul Mondial (1990), pentru a treia oară participantă la Campionatul European după edițiile din 1988 și 2012.
 
Rezultate în 2015: Polonia 1-1 (a), Anglia 0-0 (a/amical), Scoția 1-1 (a), Gibraltar 4-0 (d), Georgia 1-0 (a), Germania 1-0 (a), Polonia 1-2 (d), Bosnia-Herțegovina 1-1 (d), Bosnia-Herțegovina 2-0 (a)
 
Istoricul întâlnirilor directe:
● 5 confruntări în palmares: o victorie a ”tricolorilor”, două remize și două eșecuri
● Ultima întâlnire: Irlanda – România 1-0, amical disputat în mai 2004, la Dublin
 
Echipa tip din 2015
● Given (Stoke City/ANG)
● Coleman (Everton/ANG), Keogh (Derby County/ANG), O’Shea (Sunderland/ANG), Brady (Norwich/ANG)
● Hendrick (Derby County/ANG), Whelan (Stoke City/ANG), McCarthy (Everton/ANG), Hoolahan (Norwich/ANG)
● Walters (Stoke City/ANG), Murphy (Ipswich Town/ANG)
 
Au mai jucat: Randolph (West Ham/ANG) – Wilson (Stoke City/ANG), Clark (Aston Villa/ANG), McClean (West Brom/ANG), McGeady (Everton/ANG), Robbie Keane (L.A. Galaxy/SUA), Long (Southampton/ANG)
 
Vedete: Seamus Coleman, 27 de ani (19 mil. €), James McCarthy, 25 de ani (17 mil. €, foto)
 
Selecționer: Martin O’Neill, 63 de ani (numit în noiembrie 2013)
 

ISLANDA

 
S-a calificat de pe poziția secundă într-o grupă din care au mai mers direct la EURO Cehia, locul 1, dar și Turcia, cea mai bună ocupantă a locurilor 3, și .din care Olanda nu a reușit să își asigure prezența la turneul final.
 
Palmares: Calificată în premieră la un turneu final.
 
Rezultate în 2015: Canada 2-1 (n/amical), Canada 1-1 (d/amical), Kazahstan 3-0 (d), Estonia 1-1 (d/amical), Cehia 2-1 (a), Olanda 1-0 (d), Kazahstan 0-0 (a), Letonia 2-2 (a), Turcia 0-1 (d), Polonia 2-4 (d), Slovacia 1-3 (d)
 
Istoricul întâlnirilor directe:
● Două meciuri directe, două victorii pentru România. Golaveraj 8-0.
● Ultima confruntare: România – Islanda 4-0, meci din preliminariile CM 1998
 
Echipa tip din 2015
● Halldorsson (NEC Nijmegen/OLA)
● Saevarsson (Hammarby IF/SUE), Arnason (UMF Stjarnan/ISL), R. Sigurdsson (FK Krasnodar/RUS), Skulason (Odense/DAN)
● Gudmundsson (Charlton/ANG), Gunnarsson (Cardiff City/ȚARA GALILOR), G. Sigurdsson (Swansea/ANG), Bjarnason (FC Basel/ELV)
● Bodvarsson (Viking FK/NOR), Sigthorsson (FC Nantes/FRA)
 
Au mai jucat: Kristinsson (Hammarby/SUE) – Palsson (Esjberg/DAN), Hallfredsson (Hellas Verona/ITA), Gislason (FC Nurnberg/GER), Kjartansson (Jiangsu Sainty/CHI), Finnbogason (Olympiakos/GRE), Gudjohnsen (Shijiazhuang Ever Bright/CHI)
 
Vedetă: Gylfi Sigurdsson, 26 de ani (11 mil. €)
 
Selecționeri: Lars Lagerback, 67 de ani (numit în octombrie 2011) și Heimir Hallgrimsson, 48 de ani (numit în octombrie 2011)
 

ȚARA GALILOR

 
Condusă din teren de Gareth Bale, care a contribuit la 9 din cele 11 goluri marcate în preliminarii (7 reușite și două assist-uri), Țara Galilor s-a calificat de pe locul secund în grupa B, în urma liderului actual al ierarhiei mondiale, Belgia.
 
Palmares: Sfertfinalistă la Campionatul Mondial (1958), calificată în premieră la un Campionat European.
 
Rezultate în 2015: Israel 3-0 (d), Belgia 1-0 (a), Cipru 1-0 (d), Israel 0-0 (a), Bosnia-Herțegovina 0-2 (d), Andorra 2-0 (a), Olanda 2-3 (a/amical)
 
Istoricul întâlnirilor directe:
● 5 meciuri directe: 3 victorii ale României, un egal și o înfrângere
● Ultima întâlnire: Țara Galilor – România 1-2, meci disputat în noiembrie 1993, în preliminariile CM 1994
 
Echipa tip din 2015
● Hennessey (Crystal Palace/ANG)
● Gunter (Reading/ANG), Davies (Tottenham/ANG), A. Williams (Swansea/ANG), N. Taylor (Swansea/ANG)
● Richards (Fulham), Robson-Kanu (Reading/ANG), Allen (Liverpool/ANG), Ramsey (Arsenal/ANG), Ledley (Crystal Palace/ANG)
● Bale (Real Madrid/SPA)
 
Au mai jucat: Chester (West Brom/ANG), J. Williams (Nottingham Forest/ANG), Vaughan (Nottingham Forest/ANG), A. King (Leicester City/ANG), Edwards (Wolverhampton/ANG), Lawrence (Blackburn/ANG), Vokes (Burnley/ANG)
 
Vedetă: Gareth Bale, 26 de ani (80 mil. €)
 
Selecționer: Chris Coleman, 45 de ani (numit în ianuarie 2012)
 

ALBANIA

 
S-a calificat de pe poziția secundă, în urma Portugaliei și în fața Danemarcei, reușind să câștige ultimul meci, în deplasare, în Armenia.
 
Palmares: Pentru prima dată calificată la un turneu final.
 
Rezultate în 2015: Armenia 2-1 (a), Franța 1-0 (a/amical), Danemarca 0-0 (d), Portugalia 0-1 (a), Serbia 0-2 (a), Armenia 3-0 (d), Georgia 2-2 (a/amical)
 
Istoricul întâlnirilor directe:
● 16 meciuri directe: 11 victorii ale ”tricolorilor”, 3 remize, două înfrângeri
● Ultima confruntare: România – Albania 1-0, amical disputat în mai 2014 la Sion (Elveția)
 
Echipa tip din 2015
● Berisha (Lazio/ITA)
● Lila (PAS Giannina/GRE), Cana (FC Nantes/FRA), Djimsiti (FC Zurich/ELV), Hysaj (SSC Napoli/ITA)
● Basha (FC Luzern/ELV), Xhaka (FC Basel/ELV), Lenjani (FC Nantes/FRA)
● Cikalleshi (Medipol Bașakșehir/TUR), Sadiku (FC Zurich/ELV), Gashi (FC Basel/ELV)
 
Au mai jucat: Hoxha (FK Partizani/ALB) – Agolli (Qarabag/AZE), Kukeli (FC Zurich/ELV), Ajeti (Frosinone/ITA), Memushaj (Pescara/ITA), Roshi (Rijeka/CRO), Abrashi (SC Freiburg/GER)
 
Vedetă: Elseid Hysaj, 21 de ani (7,5 mil. €)
 
Selecționer: Gianni De Biasi, 59 de ani (numit în decembrie 2011)
 

IRLANDA DE NORD

 
S-a calificat la turneul final câștigând grupa din care a făcut parte și România, cu toate că ”tricolorii” au obținut 4 puncte din cele două întâlniri directe (2-0, 0-0). 
 
Palmares: Sfertfinalistă la Campionatul Mondial (1958), calificată în premieră la Campionatul European.
 
Rezultate în 2015: Scoția 0-1 (d/amical), Finlanda 2-1 (a), Qatar 1-1 (n), România 0-0 (a), Feroe 3-1 (d), Ungaria 1-1 (a), Grecia 3-1 (a), Finlanda 1-1 (d), Letonia 1-0 (a/amical)
 
Istoricul întâlnirilor directe:
● 6 meciuri directe: două victorii ale României, un rezultat de egalitate, trei înfrângeri
● Ultima întâlnire: Irlanda de Nord – România 0-0, meci disputat în iunie 2015, în preliminariile EURO 2016
 
Echipa tip din 2015
● McGovern (Hamilton/SCO)
● Baird (Derby County/ANG), McAuley (West Brom/ANG), J. Evans (West Brom/ANG), McLaughlin (Fleetwood/ANG)
● Ward (Nottingham Forest/ANG), Norwood (Reading/ANG), S. Davis (Southampton/ANG), Dallas (Leeds United/ANG), Brunt (West Brom/ANG)
● K. Lafferty (Norwich/ANG)
 
Au mai jucat: Carroll (Notts County/ANG) – McNair (Man. United/ANG), Cathcart (Watford/ANG), McGinn (Aberdeen/SCO), C. Evans (Blackburn/ANG), Ferguson (Millwall/ANG), Magennis (Kilmarnock/SCO)
 
Vedetă: Kyle Lafferty, 28 de ani (3 mil. €)
 
Selecționer: Michael O’Neill, 46 de ani (numit în decembrie 2011)