Echipa noastră națională va efectua ultimul antrenament premergător jocului România – Ungaria (Arena Națională, 6 septembrie a.c., de la ora 21.00), din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale FIFA 2014, mâine, 5 septembrie a.c., la Centrul Tehnic Național al FRF de la Mogoșoaia.

Ultimele 15 minute vor fi deschise presei, accesul urmând să fie făcut în jurul orei 12.30.

După încheierea antrenamentului, selecționerul Victor Pițurcă va susține conferința de presă oficială, urmat de un jucător.

DOAR CU ACEASTĂ OCAZIE vor fi remise acreditările pentru posturile de televiziune și pentru cele de radio acreditate.

În cursul serii zilei de mâine, la Arena Națională, selecționerul Egervari Sandor și un internațional ungur vor susține conferința de presă, la ora 19.00, după care, la ora 19.30, va avea loc antrenamentul oficial.

Accesul presei se se va efectua DOAR PRIN STRADA MAIOR ION CORAVU, începând de la ora 18.00.

După încheierea activității de presă de la Arena Națională vor fi remise celelalte acreditări și vestele pentru fotoreporteri.