Publicăm lista unităților mass-media, acreditate la meciul amical România – Trinidad&Tobago, programat marți, 4 iunie a.c., de la ora 20.45, pe Arena Națională din București.

Acreditările și vestele pentru fotoreporteri (acestea din urmă, doar în schimbul legitimațiilor de serviciu vizate pe anul în curs) vor fi remise NUMAI mâine, 3 iunie a.c., cu ocazia activităților de presă ale celor două naționale, care au fost evocate în comunicatul de presă anterior.

Jocul de marți va fi condus de o brigadă din Serbia, alcătuită din Milorad Mazic (arbitru), Milovan Ristic (arbitru asistent 1) și Igor Radojicic (arbitru asistent 2). Al patrulea oficial va fi bucureșteanul Radu Petrescu.

Pentru a accesa lista menționată, apăsați aici