Publicăm azi repartizarea acreditărilor de presă și foto pentru jocul România – Bosnia-Herțegovina, programat vineri, 3 iunie a.c., de la ora 21.00, pe stadionul Giulești-Valentin Stănescu din București, în cadrul preliminariilor EURO 2012.

Reamintim că posturile de televiziune nedeținătoare de drepturi nu vor avea acces, în timpul meciului, cu camerele de luat vederi în incinta arenei.

În atare condiții, fiecare post TV menționat a primit, pentru meci, câte o acreditare la masa presei (pentru reporter), ceilalți reporteri (dacă e cazul) și cameramanul (cameramanii) urmând să aibă acces, grație unor acreditări speciale, NUMAI DUPĂ ÎNCHEIEREA PARTIDEI, la zona mixtă și la conferința de presă.

Acreditările și vestele pentru fotoreporteri (doar în schimbul legitimațiilor de serviciu, vizate pe anul în curs) vor putea fi ridicate DOAR mâine, 2 iunie a.c., cu ocazia conferinței de presă a selecționerului Răzvan Lucescu, organizată în sala de protocol a stadionului din incinta Centrului de Fotbal Mogoșoaia începând de la ora 13.00.

Jocul va fi condus de o brigadă de arbitri din Suedia, alcătuită din Jonas Eriksson (arbitru), Stefan Wittberg (arbitru asistent 1), Daniel Warnmark (arbitru asistent 2) și Markus Strombergsson (al patrulea oficial). Delegat UEFA de joc va fi austriacul Christian Schmoelzer, iar Observator pentru arbitraj, italianul Giovanni Stevanato.

Pentru a accesa lista unităților mass-media acreditate, apăsați aici