stadion acreditare Arena Nationala

Federația Română de Fotbal anunță startul procesului de acreditare pentru următoarele două partide din preliminariile Campionatului European 2020:

Insulele Feroe – România, 12 octombrie, ora 19:00, Tórsvøllur (Torshavn)
România – Norvegia, 15 octombrie, ora 21:45, Arena Națională (București)
Ambele jocuri vor fi transmise în direct la Pro TV.

Instituțiile media care doresc să se acrediteze la unul dintre aceste meciuri sau la ambele sunt rugate să trimită solicitările nominale la adresa de e-mail paul.zaharia@frf.ro până în data de 3 octombrie, ora 17:00.

Solicitările vor fi aprobate în limita locurilor disponibile, iar cererile sosite după termenul menționat mai sus nu vor putea fi luate în calcul.

Lista finală a tuturor persoanelor acreditate pentru aceaste două partide va fi anunțată pe 7 octombrie, pe site-ul www.frf.ro. Detalii despre remiterea acreditărilor vor fi anunțate ulterior tot prin intermediul site-ului FRF.

Noi reguli privind acreditarea la partidele echipei naționale de seniori

Începând cu acest eveniment organizat de FRF, acordarea acreditărilor precum și confirmarea numărului acestora per instituție media vor fi evaluate utilizând criteriul numărului de partide recent organizate de FRF la care instituția media s-a acreditat.
În același timp, vor fi considerate prioritare instituțiile media cu specific sportiv și a căror activitate acoperă natura evenimentelor sportive organizate de FRF.
Vor fi acceptate doar solicitările media nominale venite din partea instituției media, în vreme ce solicitările din partea unor diferite canale de comunicare / platforme ale aceleiași instituții media vor fi respinse.