Federația Română de Fotbal anunță procesul de acreditare la cele două partide pe care selecționata României le are programate în luna noiembrie.

Pe 11 noiembrie, de la ora 21:45, la București, pe Arena Națională, echipa națională a României întâlnește selecționata similară a Poloniei în campania de calificare la Campionatul Mondial din 2018. De asemenea, pe 15 noiembrie, de la ora locală 19:00, la Groznîi, echipa națională a României va disputa un joc de pregătire cu selecționata similară a Rusiei.

Începând de azi și până pe 3 noiembrie, ora 12:00, reprezentanții mass-media pot trimite solicitările lor nominale la adresa de e-mail paul.zaharia@frf.ro.

Lista jurnaliștilor acreditați va fi afișată pe site-ul www.frf.ro în data de 7 noiembrie.