Numărătoarea inversă până la startul Campionatului European 2020, ediție aniversară, a început oficial miercuri, odată cu lansarea identității vizuale a turneului care are și Bucureștiul pe lista orașelor gazdă.

Logo-ul competiției care va fi organizată în 13 orașe din 13 țări diferite a fost inaugurat la Londra, în prezența președintelui UEFA, Aleksander Čeferin, a președintelui federației engleze, Greg Clarke, și a primarului capitalei Angliei, Sadiq Khan. Având ca simbol principal podul, în cazul Londrei ”Tower Bridge”, brandul EURO 2020 își dorește ca prin intermediul acestuia să unească toate orașele gazdă și suporterii țărilor organizatoare și participante.

Campionatul European de peste patru ani, una aniversară, marchează 60 de ani de la debutul competiției continentale. Arena Națională din București va găzdui patru partide, trei din faza grupelor și o optime de finală, în timp ce semifinalele și finala se vor juca pe Wembley.

”Sunt convins că suporterii, vizitatorii și invitații vor trăi o experiență unică în Londra, pe Wembley, în momentul de apogeu al competiției din 2020”, a declarat președintele UEFA, Aleksander Čeferin.

Logo-urile fiecărui oraș gazdă al EURO 2020 va fi inaugurat în cadrul unui eveniment separat. Următorul eveniment este programat joi, 22 septembrie, la Roma, urmat apoi de cel de la Baku, pe 30 septembrie.