Selecționerul Christoph Daum a anunțat sâmbătă, 13 august, numele a 26 de jucători pe care mizează în debutul preliminariilor Campionatului Mondial 2018.

Reprezentativa României va juca pe 4 septembrie, de la ora 21:45, pe Cluj Arena, împotriva selecționatei Muntenegrului. Va fi primul joc în calificările pentru Mondial și jocul de debut al noului selecționer al echipei naționale, Christoph Daum.

Lotul lărgit pentru partida din septembrie este format din:

Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung (Astra)

Fundași: Cristian Săpunaru (Astra), Valerică Găman (Karabükspor), Vlad Chiricheș (Napoli), Cosmin Moți (Ludogorets), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Alin Toșca (FC Steaua București), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Steliano Filip (Dinamo), Gabriel Enache (FC Steaua București)

Mijlocași: Vlad Achim (FC Steaua București), Eric Bicfalvi (Tom Tomsk), Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva), Răzvan Marin (FC Viitorul), Nicolae Stanciu (FC Steaua București), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Alexandru Chipciu (Anderlecht), Gabriel Torje (Terek Grozny), Romario Benzar (FC Viitorul), Adrian Popa (FC Steaua București)

Atacanți: Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Florin Andone (Deportivo La Coruña), Claudiu Keșeru (Ludogorets), Dorin Rotariu (Dinamo)

Tricolorii se vor prezenta la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia pe 28, respectiv 29 august. Programul activităților de presă cu ocazia reunirii echipei naționale va fi anunțat zilele următoare pe frf.ro.