UPDATE 2 – 13 noiembrie 2022, 20:15

În această seară, staff-ul echipei naționale a mai primit o veste proastă. După Bancu și Tănase, încă un jucător nu va putea fi prezent la cele două partide din luna noiembrie. Denis Alibec s-a prezentat azi în cantonament și a acuzat o problemă medicală. Astfel, înainte de a intra în programul echipei, staff-ul medical a decis să verifice situația. În urma unui consult medical amănunțit s-a constatat că atacantul de la Farul Constanța are o leziune musculară. Astfel, selecționerul Edward Iordănescu a decis să îl cheme pe Marius Ștefănescu de la Sepsi OSK.

UPDATE 2 – 12 noiembrie 2022, 23:15

Ca urmare a faptului că Nicușor Bancu s-a accidentat în partida Rapid – CS Universitatea Craiova 2-2, selecționerul Edward Iordănescu a decis să îl cheme la echipa națională, pentru meciurile cu Slovenia și Moldova, pe colegul lui Bancu de la echipa de club, Bogdan Vătăjelu (29 de ani).

FOTO: Bogdan Balas/SPORT PICTURES

UPDATE 1 – 12 noiembrie 2022, 10:30

Selecționerul Edward Iordănescu a fost nevoit să facă o modificare în lotul pentru meciurile din această lună. Florin Tănase a fost titular vineri seara, la Al Jazira, în meciul cu Al Wahda, însă a rezistat pe teren doar 15 minute. Mijlocașul român a suferit o accidentare și nu se va mai prezenta duminică, 13 noiembrie, la reunirea tricolorilor.

În locul său, selecționerul l-a convocat pe Daniel Paraschiv de la FC Hermannstadt. Atacantul de 23 de ani a reușit în acest sezon 8 goluri și o pasă decisivă, în 16 meciuri jucate.

ȘTIREA INIȚIALĂ – 9 noiembrie 2022

În această lună, naționala României dispută două jocuri de pregătire, ultimele înaintea debutului de anul viitor în preliminariile EURO 2024.

  • Joi, 17 noiembrie, ora 18:30, Cluj Arena (Cluj-Napoca): România – Slovenia BILETE AICI
  • Duminică, 20 noiembrie, ora 20:30, stadion Zimbru (Chișinău): Moldova – România BILETE AICI

Selecționerul Edward Iordănescu a anunțat lotul pe care va miza la aceste două jocuri. Dintre cei 26 de jucători convocați, 6 sunt eligibili și pentru naționala Under 21, iar 8 se află în fața unui potențial debut la prima reprezentativă.

De altfel, media de vârstă a tricolorilor care vor intra de la finalul săptămânii în cantonament este una scăzută, 24,3 ani.

“Așa cum am spus la finalul acțiunii din luna septembrie, îmi doresc să avem continuitate la Echipa Națională, atât din punct de vedere al strategiei și al filosofiei de joc, cât și în ceea ce privește selecția, în vederea formării unui lot omogen și a unui grup unit. Așadar, pentru aceste două meciuri, pe lista mea s-au aflat și alți jucători din străinătate. Totuși, nefiind perioadă FIFA, au existat cluburi din străinătate care nu au dorit, din diverse motive, să lase fotbaliștii la lot, trecând peste dorința acestora. În aceste condiții, am fost nevoit să schimb strategia și atunci am apelat și la unii jucători de perspectivă, care noi credem că într-un timp scurt ar putea reprezenta soluții pentru prima reprezentativă”, a declarat selecționerul Edward Iordănescu.

Lotul convocat pentru meciurile cu Slovenia și Moldova este următorul:

PORTARI: Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0), Mihai Popa (FC Voluntari, 0/0)

FUNDAȘI: Cristian Manea (CFR Cluj, 18/2), Alexandru Pantea (FCSB, 0/0), Adrian Rus (Pisa | Italia, 16/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 23/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 1/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 28/2), Raul Opruț (Hermannstadt, 0/0)

MIJLOCAȘI: Darius Olaru (FCSB, 7/0), Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 7/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 8/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 1/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 43/2), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba | EAU, 26/3), Andrei Cordea (FCSB, 4/0), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 3/0), Antonio Sefer (FC Rapid 1923, 0/0), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 3/0), Claudiu Petrila (CFR Cluj, 0/0)

ATACANȚI: George Pușcaș (Genoa | Italia, 32/10), Denis Alibec (Farul Constanța, 27/2), Florin Tănase (Al-Jazira | EAU, 15/2)