
Superba „Sepsi Aréna” din Sfântu Gheorghe, Covasna, a găzduit ieri, miercuri, 20 mai, ultimul meci din play-off-ul Ligii 1 Futsal Casa Pariurilor.
Cu biletele pentru marea finală în buzunar, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a făcut spectacol în meciul împotriva formației Autobergamo Deva, „bronzul” actualei ediții de campionat.
Gruparea covăsneană s-a impus cu scorul de 11-6 (4-2) și a arătat că este gata pentru super-confruntările cu United Galați din finala Ligii 1 Futsal Casa Pariurilor, care vor debuta în acest week-end pe malul Dunării.
Meciul de ieri de la Sfântu Gheorghe, care a contat pentru etapa a 9-a a play-off-ului, a fost unul foarte spectaculos. Mánya Szabolcs, antrenorul-jucător al echipei Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, a transformat jocul într-o repetiție generală pentru finala campionatului, acolo unde Sepsi SIC a ajuns în premieră. Într-o partidă în care a marcat inclusiv portarul Korodi Krisztián, căpitanul Kanyó Szilárd, autor a trei goluri, a fost din nou cel mai bun om de pe teren.
Finala dintre CS United Galați și Sepsi SIC Sfântu Gheorghe va debuta sâmbătă, 23 mai, la Sala Sporturilor „Dunărea” din Galați. Primul meci al finalei este programat de la ora 13:00 și va fi în direct la Digi Sport 4 și Youtube FRF TV.
Al doilea episod al finalei va avea loc duminică, 24 mai, tot la Galați – ora 13:00 în direct la Digi Sport 2 și Youtube FRF TV, după care duelul dintre United Galați și Sepsi SIC Sfântu Gheorghe se va muta în Covasna.
Liga 1 Futsal Casa Pariurilor, play-off, etapa a 9-a
Miercuri, 20 mai, ora 18:00
Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – Autobergamo Deva 11-6 (4-2), „Sepsi Aréna” – Sfântu Gheorghe, Covasna
Au marcat: Vajna (1), Kanyó (7, 16, 34), Gáll (20, 29), Korodi, Fábián (28), Rendi (37), Veress (38), Máthis (40) / Denis Boldor (4, 34, 36), Pereira da Silva (8), Raul Pogăcean (31), David Rotaru (36)
Arbitri: Pentek Laurențiu (Oradea), Macovei Florin Aurelian (Galați); Moza Adina (Oradea)
Observator arbitri: Captan Sebastian (Galaţi)
Duminică, 17 mai, ora 14:00
United Galați – CSM Târgu Mureș 3-2 (3-1), Sala Sporturilor „Dunărea” – Galați
Au marcat: Darius Nastai (2), Andrei Crăciun (8), André Luis Sasse (19) / Mihnea Toader (4, 32)
Arbitri: Chița Liviu (Pitești), Preda Romeo (Brăila); Hornet Andrei (Brăila)
Observator arbitri: Deca Daniel (Brăila)
Clasament
1. United Galați 35p
2. Sepsi SIC Sfântu Gheorghe 32p
3. Autobergamo Deva 22p
4. CSM Târgu Mureș 21p
ARTICOL DE ADI DOBRE










