Foto: CS United Galati

CS United Galați, vicecampioana ultimilor doi ani, a obținut luni seară calificarea în sferturile de finală ale Cupei României la futsal. Nu a fost însă o calificare ușoară, gălățenii trecând prin mari emoții de-a lungul partidei de la Târgu Secuiesc. 

Fostă prim-divizionară și una dintre grupările de tradiție din futsalul românesc al ultimilor ani, KSE a fost convinsă că poate da lovitura și a evoluat în consecință. KSE Târgu Secuiesc a făcut abstracție că are în față una dintre candidatele la titlul de campioană a României și a făcut o partidă mare. Cu un portar în zi de grație, Farkas, KSE a deschis scorul prin Ștefănescu și tot el a punctat pentru 2-1 după ce Daniel Araujo, noua achizție a echipei United Galați, a egalat.

Condusă la pauză, CS United a abordat mult mai serios repriza a doua, în care însă a suferit și mai tare! Antrenorul-jucător Florin Ignat a adus egalarea în primul minut al părții secunde. Dramatismul a atins cote maxime după ce Daniel Araujo a primit cel de-al doilea cartonaș roșu și a fost eliminat. Momentul nu a fost speculat însă de gazde, iar Borges a marcat pentru United în momentele de inferioritate pentru gălățeni, care au trecut pentru prima oară la conducere. În ultimul minut de joc, Octavian Cireș a închis tabela, iar United a obținut calificarea în sferturile de finală ale Cupei României.

„A fost cel mai slab meci al lui United de când am venit la echipă. Am tratat de sus adversarul, iar asta putea să ne coste. Am ratat și i-am lăsat pe cei de la KSE să își facă jocul, să spere într-o surpriză. Nu am intrat niciun moment însă în panică, nici la pauză, când gazdele, care au făcut un meci foarte bun, conduceau cu 2-1, și nici atunci când Daniel Araujo a fost eliminat. La final am stat de vorbă cu băieții și le-am spus cât de important e să îți respecți adversarul, indiferent de numele său, să îți păstrezi concentrarea pe toată durata meciului. Sper că au înțeles. Cum va fi cu Gloria Buzău, în sferturile de finală? La fel de greu, sunt sigur”, a declarat Florin Ignat, antrenorul-jucător al echipei CS United Galați.

Sferturile de finală ale Cupei României la futsal programează un duel de zile mari, o confruntare care va pune față în față două dintre cele mai tari echipe din futsalul românesc, Autobergamo Deva și Imperial WET Miercurea Ciuc. „Finala din sferturi” se va juca la Deva. În Final Four-ul Cupei României va fi prezentă și o echipă din Liga a 2-a, care va fi desemnată în urma duelului dintre Futsal Ceahlăul Piatra-Neamț și CSM Târgu Mureș.

Programul sferturilor de finală ale Cupei României:

24 februarie

Autobergamo Deva (L1) – Imperial WET Miercurea Ciuc (L1)
Futsal Ceahlăul Piatra-Neamț (L2) – CSM Târgu Mureș (L2)
SCM Gloria Buzău (L1) – CS United Galați (L1)
Futsal Dunărea Călărași (L1) – FK Odorheiu Secuiesc (L1)

Articol de Adi Dobre