CS United Galați este ultima echipă calificată în semifinalele Ligii Naționale de futsal! Aseară, pe malul Dunării, la Galați, în meciul decisiv al disputei cu Spicom Sfântu Gheorghe, United nu i-a dat vreo șansă adversarului care reușise să ducă disputa din “sferturi” în meciul decisiv, trupa lui David Asandei impunându-se clar cu scorul de 8-3 (3-1), la capătul unui spectacol total.

Cu scorul general de 2-1, CS United Galați se califică în semifinalele Ligii Naționale, unde va întâlni Informatica Timișoara, liderul sezonului regular. United și Informatica sunt cele două semifinaliste care în “sferturi” au avut nevoie de trei meciuri pentru a se califica.

“Am rezolvat problema calificării rapid. Băieții au început perfect jocul, iar după doar patru minute conduceam cu 3-0! După eșecul din meciul doi am văzut la echipă ceea ce trebuia să văd: atitudine și dăruire. Cred că am greșit atunci când de Paște le-am dat băieților liber pentru două zile. Veneam după victoria de la Sfântu Gheorghe din primul meci. Asta e, învățăm și din greșeli”, a declarat David Asandei, antrenorul lui United Galați.

Meciul a fost urmărit de aproximativ 800 de spectatori, care, dotați cu obiecte de făcut zgomot, au creat o atmosferă incendiară. Spectacolul din teren i-a ținut pe fanii gălățeni tot meciul în picioare!

“La meciul cu Timișoara, din semifinale, mizăm pe cel puțin 1.500 de spectatori. Ne vom bate cu Timișoara. Nu avem ce pierde. Informatica, trupă bună, cu jucători de mare valoare, va avea viață grea la Galați. Chiar dacă nu ne comparăm cu ei la nivel de buget, ne vom juca șansa. Până la urmă, vorba marelui Johan Cruyff, pe teren nu va juca un sac de bani”, a mai spus, încrezător, Asandei.

După înfrângerea de pe teren propriu, din primul meci, Spicom reușise surpriza în urmă cu două zile, învingând pe malul Dunării și trimițând disputa cu United în jocul decisiv. Echipa pregătită de Attila Farcaș n-a mai repetat însă evoluția din meciul „2”.

"Am început greu meciul. Reușisem să ne apropiem la două goluri. La 4-2 pentru United am forțat scoțând portarul, dar am ratat câteva ocazii uriașe. Apoi au început să vină golurile în poarta noastră”, a declarat Radu Burciu, jucătorul lui Spicom Sfântu Gheorghe.

Programul semifinalelor:
Prima etapă, 10 mai, ora 18.00
Autobergamo Deva – City’US Târgu Mureș
CS United Galați – Informatica Timișoara

  • confruntările se dispută după regula “cel mai bun din trei partide”.
  • primul meci din semifinale se dispută pe terenul formațiilor mai slab clasate în ierarhia Ligii Naționale la sfârșitul sezonului regular, după care disputele se mută pe terenul oaspeților din prima rundă, pentru meciul doi și, eventual, pentru cel decisiv
  • nici în această fază a competiției nu sunt admise remize. Dacă partida se încheie la egalitate, urmează prelungiri și, dacă egalitatea persistă, lovituri de departajare