Foto: Barabás Ákos

Liga I la futsal a bifat în finalul săptămânii trecute și luni meciurile rundei cu numărul șase, rundă dominată de derby-ul care a încheiat etapa, de la Odorheiu Secuiesc, dintre Futsal Klub și CS United Galați.

Etapa a debutat la Vicovu de Jos, acolo unde Dunărea Călărași s-a impus în fața nou-promovatei Bukovina, scor 4-1. A fost cea de-a cincea victorie din acest sezon pentru trupa lui Marian Șotârcă.

„În vară am fost la un pas de desființare, iar acum avem cinci victorii și ne aflăm acolo în vârf! E o senzație plăcută. Care ar fi explicațiile? Avem câțiva jucători din vechea gardă în jurul cărora i-am integrat repede pe jucătorii noi, care, trebuie să recunoaștem, sunt de calitate. Victorie dramatică împotriva celor de la Imperial WET Miercurea Ciuc, din etapa a treia, ne-a dat aripi. Apoi munca depusă de toți, de jucători, de cei din jurul echipei, a dat roade. Nici nu se poate altfel atunci când ești serios”, a declarat Marian Șotârcă, antrenorul-jucător al echipei Dunărea Călărași.

Campioana Informatica Timișoara s-a impus, pe teren propriu, în confruntarea cu Futsal Poli Iași, scor 8-2. Pentru echipa lui Robert Lupu meciul cu Poli Iași a fost repetiția generală înaintea dificilei confruntări, tot de pe teren propriu, de la mijlocul acestei săptămâni, miercuri, 24 octombrie, cu Imperial WET Miercurea Ciuc. Confruntarea Informatica – Imperial WET este o restanță din etapa a IV-a. Ciucanii s-au încălzit pentru derby-ul de la Timișoara în deplasarea de la Cluj, acolo unde echipa lui Cosmin Gherman a învins fără emoții.

Învinsă runda trecută la Galați, Autobergamo Deva s-a răzbunat în weekend pe nou-promovata SCM Gloria Buzău, scor 11-1.

Etapa a VI-a a Ligii I la futsal s-a încheiat luni seară, cu derby-ul de la Odorheiu Secuiesc, acolo unde s-au întâlnit Futsal Klub și CS United Galați. La capătul unui meci foarte spectaculos, FK Odorheiu Secuiesc și United au încheiat nedecis, 3-3. A fost primul pas greșit făcut de CS United Galați în actuala stagiune.

Rezultate etapa a VI-a:
Bukovina Vicov – Futsal Club Dunărea Călărași 1-4
Informatica Timișoara – Futsal Poli Iași 8-2
CFF Clujana Cluj – Imperial WET Miercurea Ciuc 2-6
Autobergamo Deva – SCM Gloria Buzău 11-1
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – CS United Galaţi
Clasament: 1. Călărași 15p; 2. Autobergamo 13; 3. United 13; 4. Informatica 13; 5. Odorheiu Secuiesc 9; 6. Imperial 9; 7. Gloria 6; 8. Poli Iași 3; 9. Bukovina 0; 10. Clujana 0p
– În ședința Comisiei de Etică și Disciplină a FRF din data de 20 iunie 2018 în baza art. 52.5 din RD s-a hotărât depunctarea echipei CS United Galați cu 3 puncte scăzute din noul campionat.

Etapa viitoare:
CS United Galaţi – Informatica Timișoara
SCM Gloria Buzău – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc
Futsal Club Dunărea Călărași – Autobergamo Deva
Imperial WET Miercurea Ciuc – Bukovina Vicov
Futsal Poli Iași – CFF Clujana Cluj

Articol de Adi Dobre