Foto: Facebook Sepsi SIC Sfântu Gheorghe

Sepsi SIC Sfântu Gheorghe s-a impus ieri, luni, 6 octombrie, în deplasare, 9-3 cu ACS West Deva, și a egalat la puncte campioana United Galați.

Confruntarea de la Deva, transmisă în direct la Digi Sport 3 și pe FRF.tv, a început perfect pentru trupa pregătită de Mánya Szabolcs, gol în chiar primul minut, autor Szabó Géza.

Covăsnenii au făcut o repriză impecabilă și au intrat la cabine cu un avantaj de cinci goluri. În ciuda eforturilor, gazdele nu au putut reveni în meci, contabilizând cel de-al treilea eșec consecutiv.

Etapa a 4-a a Ligii 1 Futsal Casa Pariurilor a debutat duminică, 5 octombrie, cu primele două meciuri. Lovitura de start a rundei a fost dată la ora 15:00 la Sala Sporturilor „Dunărea” din Galați, acolo unde campioana CS United a primit vizita formației Mausoleul Mărășești.

Meciul a fost unul fără istoric, gălățenii, care veneau după o remiză, 3-3 la Sfântu Gheorghe, bifând al treilea succes în actualul sezon. Sosită pe malul Dunării fără mulți dintre jucătorii de bază, Mausoleul Mărășești nu a rezistat iureșului campioanei, care s-a impus la scor, 20-0 (8-0).

André Luis Sasse, goalgheterul ediției trecute de campionat, a marcat de opt ori! Pentru gălățeni au evoluat și „under”-ii Andrei Cojoc (nscut 2007), Robert Oancă (2004), Mihai Tudor (2006), Albert Cireș (2004), Alexandru Gonczi (2006). Primii patru și-au înscris și ei numele pe lista marcatorilor.

„Faptul că am marcat pentru prima oară pentru prima echipă a lui United reprezintă o experiență de neuitat, minunantă. Am jucat mai multe minute și asta a fost bine. Am mare încredere în mine”, a spus, la final, juniorul Robert Oancă.

În cel de-al doilea meci al zilei, găzduit de Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău, față în față s-au aflat Luceafărul Buzău și CSM Odorheiu Secuiesc. La capătul unui joc spectaculos, harghitenii s-au impus cu scorul de 5-1, punând capăt seriei de două înfrângeri consecutive.

A fost a doua victorie din acest sezon pentru vicecampioana României, de la care s-au remarcat tinerii Kis Csaba și Bálint Patrik. Născuți în anul 2006, Kis și Bálint au înscris fiecare câte un gol!

Epilogul etapei este programat astăzi, marți, 7 ocotmbrie, de la ora 18:00, la Sala Sporturilor din Târgu Mureș. Bronzul ultimei ediții de campionat, CSM Târgu Mureș va primi vizita formației Autobergamo Deva.

După ieșirea în decor din prima etapă, 1-9 la Galați, CSM Târgu Mureș a bifat două victorii, 5-3 pe teren propriu cu vicecampioana CSM Odorheiu Secuiesc și 3-2 în deplasare cu West Deva.

Revenită în această vară în prim planul futsalului românesc, Autobergamo Deva vine la Târgu Mureș cu un moral foarte bun după victoriile din ultimele două etape: 15-4 pe teren propriu cu mausoleul Mărășești și 5-2 la Odorheiu Secuiesc.

Liga 1 Futsal Casa Pariurilor, etapa a 4-a:

duminică, 5 octombrie

ora 15:00

United Galați – Mausoleul Mărășești 20-0 (8-0), Sala Sporturilor „Dunărea” – Galați

Au marcat: Crișan (2, 6, 32), André Luis Sasse (4, 7, 20, 23, 32, 33, 37, 39), Crăciun (4), Nastai (6), A. Cireș (8, 22), Tudor (25), David (29, 34), Oancă (34), A. Cojoc (40)

United: Cârdei – Crăciun, André Luis Sasse, Nastai, Crișan; Toniță, Mihalache, Alan Sasse, A. Cireș, Tudor, David, Gonczi, Oanvă, A. Cojoc

Antrenor: Marcio Santos

Mausoleul: Cr. Vodă – Dima, Strat, Măzărel, Mocanu; Lazăr, VișanChifor

Antrenor: Romeo Drăgan

Arbitri: Benedek Andras, Balint Attila; Hornet Andrei

Observator arbitri: Gall Gyozo

ora 16:00

Luceafărul Buzău – CSM Odorheiu Secuiesc 1-5 (1-2), Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” – Buzău

Au marcat: Nițu Daniel (16) / Miklós Tamás (2), Kis Csaba (14), Tifán Norbert Tamás (21, 35), Bálint Patrik (33)

Luceafărul: Marin Cristian – Pânzaru, Isac, Dinu, Cârstea; Iacob, Drăghici, Boșneagă, Păun, Iliescu, Necula, Enciu

Antrenor: Răzvan Radu

CSM Odorheiu Secuiesc: Tompea – Kedei, Tankó, Miklós, Tifán; Péter, Kis, Bálint, Boga, Vass, Fazakas, Popovics

Antrenor: Jakab Zoltán

Arbitri: Boharu Predescu Ionel, Safta Mihai; Gunciu Roberto Florentin

Observator arbitri: Mititel Marius

luni, 6 octombrie

ora 18:00

ACS West Deva – ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe 3-9 (0-5), Sala Sporturilor – Deva – Digi Sport 3 și FRF.tv

Au marcat: Lucas (23), Vajna (30), Caique (37) / Szabó (1), Gáll (4), Kanyó (8, 15), Korodi (9), Mánya (26), Veress (34), Mathis (35), Makó (40)

West: B. Costică – Al Ioani, Cr. Matei, Lucas, Caique; Dinicuță, Csizmadia, Lingurar, Hordea, Fl. Matei, Herci, Pușcă, Șuteu, Mateescu

Antrenor: Gabriel Constantin

Sepsi SIC: Korodi – Kanyó, Veress, Fábián, Szabó; Ráduly, Makó, Ilyés, Gáll, Máthis, Vajna, Mánya

Antrenor: Mánya Szabolcs

Arbitri: Deaconu Laurențiu, Scînteie Ghiță Florin; Pantilimonescu Constantin

Observator arbitri: Ionescu Georgian

marți, 7 ocotmbrie

ora 18:00

CSM Târgu Mureș – AFC Autobergamo Deva, Sala Sporturilor – Târgu Mureș

Arbitri: Chița Liviu, Dârjan Liviu; Brașovean Cristian Cosmin

Observator arbitri: Șandru Ilie

ARTICOL DE ADI DOBRE