Sala Sporturilor din Odorheiu Secuiesc a găzduit aseară cel de-al cincilea duel din acest sezon dintre cele mai bune echipe ale momentului în futsalul românesc.
Ca și în celelalte partide, FK Odorheiu Secuiesc și CS United Galați au oferit un spectacol total! Meciul, care a contat pentru etapa a 4-a a play-off-lui Ligii 1 Futsal Fortuna, s-a încheiat nedecis, scor 2-2. A fost a doua remiză între cele două mari rivale în ultimele șapte zile după 3-3 pe malul Dunării săptămâna trecută.
În urma acestui rezultat, United Galați își menține avansul de trei puncte în clasament față de FK Odorheiu Secuiesc.
Confruntarea din Harghita, disputată în fața unei săli efervescente, a debutat cu o surpriză: Oaspeții s-au prezentat la Odorheiu Secuiesc cu un nou antrenor! Este vorba despre tehnicianul brazilian Eder Fabiano Soares de Souza, 45 de ani, care a activat ultima oară în Arabia Saudită, la Al Qadsiah Club.
Gălățenii au început în forță partida și după mai puțin de patru minute conduceau cu 2-0! Scenariul din ultimele două meciuri (sferturile de finală ale Cupei României și meciul de campionat de acum o săptămână) s-a repetat însă! FK Odorheiu Secuiesc și-a revenit din pumni și a reușit să egaleze!
Evoluția foarte bună a lui Petrișor Toniță, portarul echipei naționale și al echipei FK Odorheiu Secuiesc, a contat de asemenea în ecuația celei de-a treia partide la rând dintre United Galați și FK Odorheiu Secuiesc în care harghitenii nu pierd!
Play-off, etapa a 4-a
luni, 24 martie, ora 18:00
ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – CSM Târgu Mureș 8-1 (2-1), Sala Sporturilor „Szabó Kati” – Sfântu Gheorghe
Au marcat: Mánya Szabolcs (4, 9, 40), Kanyó Szilárd (21), Csog Csongor (23), Szabó Géza (35), Nandor Kiraly (35, 40) / Patrick Chertes (8)
Arbitri: Deaconu Laurențiu (Berceni), Macovei Florin Aurelian (Galați); Gunciu Roberto Florentin (Popești Leordeni)
Observator arbitri: Captan Sebastian (Galați)
marți, 25 martie, ora 20:00
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – CS United Galați 2-2 (1-2), Sala Sporturilor – Odorheiu Secuiesc
Au marcat: Leonardo Dos Santos „Pelé” (16), Vlăduț Dudău (25) / Alan Felipe Sasse (3, 4)
Arbitri: Ciobanu Vlad (Iași), Hanceariuc Bogdan (Iași); Boharu Predescu Ionel (Buftea)
Observator arbitri: Ivănescu Marian (București)
Clasament: 1. United 46p; 2. FK Odorheiu Secuiesc 43p; 3. CSM Târgu Mureș 31p; 4. Sepsi SIC 23p.
Etapa viitoare
joi, 27 martie,ora 18:00
ACS Sepsi SIC – CS United Galați, Sala Sporturilor ”Szabó Kati” – Sfântu Gheorghe
duminică, 30 martie, ora 18:00
CSM Târgu Mureș – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, Sala Sporturilor – Târgu Mureș
Play-out, etapa a 3-a
sâmbătă, 22 martie, ora 16:00, Sala Sporturilor – Mărășești
Mausoleul Mărășești – Luceafărul Buzău 7-4 (4-2)
Au marcat: Cosmin Petică (8, 19), Ovidiu Tudose (18, 24), Dumitru Mimi Stoica (18, 27), Octacian Cireș (34) / Alin Iacob (5, 13), Sorin Păun (23), Gabriel Iliescu (35)
Arbitri: Dârjan Liviu (Brașov), Chița Liviu (Pitești); Ciorbea Robert (Sânpetru)
Observator arbitri: Șandru Ilie (Pitești)
Clasament: 1. West Deva 20p; 2. Mausoleul 17p; 3. Luceafărul 9p.
Etapa viitoare
duminică, 6 aprilie
Luceafărul Buzău – ACS West Deva
ARTICOL DE ADI DOBRE