Naționala de futsal U17 a României participă în aceste zile la turneul de dezvoltare organizat de UEFA în Serbia. Aceasta e prima acțiune a proaspăt-înființatei naționale U17 a României. Proiectul a demarat în această iarnă, selecționata de juniori a țării noastre urmând a intra la toamnă în „focurile” calificării pentru pentru 2018 Summer Youth Olympics. Jocurile Olimpice de vară pentru tineret de anul viitor vor fi găzduite de Buenos Aires în perioada 1-12 octombrie 2018.

După trialul din luna februarie și cele două cantonamente din această primăvară, echipa antrenată de Endre Kacso se confruntă la Vrnjačka Banja cu prima ei provocare. Naționala de futsal U17 a României joacă în Serbia alături de formații cu tradiție în futsal chiar și la această categorie de vârstă, Rusia, Kazakhstan și Serbia.

Dacă în prima partidă juniorii noștri au pierdut în fața Rusiei, ieri, România a învins selecționata similară a Kazakhstanului cu scorul de 4-1! Aceasta e prima victorie oficială a naționalei U17 a României în scurta sa istorie!

„Au fost doua jocuri diferite, și ca abordare și ca valoare a adversarilor. În primul meci, împotriva vicecampionilor lumii, băieții au fost timorați, au intrat având emoții mari, frică de numele adversarilor, care l-au avut pe bancă pe antrenorul primei reprezentative! Rusia e o echipă puternică, foarte bine pregătită, excelent organizată. Contra Kazakhstanului, naționala noastră a abordat altfel disputa. Am remarcat ambiție, dăruire. Deși am fost conduși la pauză, tricolorii mici au intrat deciși să întoarcă rezultatul și au reușit! Repriza a doua a fost una excelentă, scorul putând fi chiar mai mare. Sâmbătă întâlnim Serbia, naționala țării gazdă. Sperăm să jucăm și mai bine decât în partida de joi și, poate, să ne întorceam acasă cu două victorii. Ar fi extraordinar”, a declarat, pentru www.frf.ro, Valeriu Ioniță, team-managerul naționalei de futsal a României.

Iată programul UEFA Development Futsal Cup – Men – Vrnjačka Banja 2017:
10 mai
Rusia – România 14-3 (6-2)
Serbia – Kazakhstan 8-1 (4-1)

11 mai
România – Kazakhstan 4-1 (0-1)
Rusia – Serbia 5-2 (2-1)

13 mai
ora 16.00 Rusia – Kazakhstan
ora 18.00 Serbia – România

Lotul deplasat în Serbia la UEFA Development Futsal Cup – Men – Vrnjačka Banja 2017:

Portari:
1. Lungu Theodor (Informatica Timișoara)
2. Șerban Cătălin (Pro-Tineret Sighișoara)

Jucători de câmp:
3. Badit Alexandru (Inter Vaslui)
4. Tironeac Dănuț (Bucovina Vicov)
5. Duman Eric (Viitorul Buzău)
6. Rancz Attila (KSE Tg. Secuiesc)
7. Balint Andor (Odorheiu Secuiesc)
8. Kovacs Zabar (AutoBergamo Deva)
9. Crișan Robert (United Galați)
10. Ludușan Paul (City’us Tg. Mureș)
11. Budai Isfan (Muncitorul Reșița)
12. Ghiuță Andrei (Dunărea Călărași)