În această vară, echipa de futsal Muncitorul Reșița a făcut câteva achiziții importante. Oficialii clubului reșițean s-au orientat către jucători din Peninsula Iberică, dar și din țară, și nu de oriunde, ci de la Autobergamo Deva.
După ce sezonul trecut reșițenii au ratat la mustață calificarea în play-off, în viitorul sezon toate gândurile sunt îndreptate spre această fază a competiției. Muncitorul Reșița și-a fixat ca obiectiv calificarea în play-off-ul Ligii I, la a treia participare consecutivă în primul eșalon. Echipa reșițeană și-a asigurat în această lună serviciile a trei jucători noi, doi dintre ei venind din Peninsula Iberică. Spaniolul Otero Iago (19 ani) și portughezul Esteves Fernandes Paulo Jorge (26 de ani) au semnat angajamente cu Muncitorul Reșița și vor pune umărul alături de ceilalți elevi ai antrenorului Ion Roman la îndeplinirea obiectivului fixat de conducerea clubului. Un alt nou venit este o mai veche cunoștință a reșițenilor, din meciurile de mare angajament și pline de dramatism cu Autobergamo Deva, Adrian Moț, un jucător în vârstă de 31 de ani, fost coechipier cu reșițeanul Robert Lupu.
"E un nou pas pentru mine, un proiect nou, cu o echipă ambițioasă, cu oameni foarte serioși în conducere. Pentru mine parctic e o provocare să joc în orașul celui mai titrat jucător de futsal, Robert Lupu, de la care am învățat foarte multe, atâta timp cât am fost coechipieri. După terminarea sezonului trecut m-am întâlnit cu cei de la Muncitorul, am stat la discuții și a fost totul foarte simplu. La Reșița am găsit un grup foarte frumos, asta am observat de când am ajuns aici, sper să facem rezultate mai bune decât au fost în primii doi ani de Liga I. Obiectivul este clar, calificarea în play-off și acolo, de ce nu?, un parcurs cât mai frumos. Mai e și Cupa României unde eu personal îmi doresc să ajungem cât mai departe”, a spus Adrian Moț.
Muncitorul Reșița va susține primul și posibil singurul amical al verii, sâmbătă, 27 august, de la ora 11, la Sala Polivalentă, în compania vicecampioanei Informatica Timișoara. Intrarea la meci este liberă.
Reșițenii încep noul sezon în deplasare, pe terenul campioanei en titre, City’US Târgu Mureș.