Informatica Timișoara a trecut aseară, scor 5-2 (2-0), de CS United Galați, în cel de-al doilea meci al duelului din semifinalele Ligii Naționale de futsal. Învinși surprinzător săptămâna trecută la Galați (0-3), bănățenii au anulat astfel avantajul luat de United și au trimis confruntarea în jocul decisiv!

Al treilea meci dintre Informatica și CS United, în urma căruia vom cunoaște numele primei finaliste a sezonului 2015-2016 al Ligii Naționale, se va disputa diseară, de la ora 19.00, tot în Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara.

Fără doi dintre cei mai buni oameni, Cojoc și Burdujel, suspendați după eliminările din primul meci, United a luptat în multe momente de la egal la egal cu liderul sezonului regular, a egalat la „2”, dar în cele din urmă a trebuit să se recunoască învinsă.

„Timișoara a meritat victoria. Fără dubii. Au fost mai buni ca noi. Pentru meciul de azi, decisiv pentru accederea în finalăre, trebuie să ne reorganizăm și să schimbăm strategia. Dacă am avea și noi două linii de aceeași valoare… Dar nu avem. Cum am băgat a doua linie, la 2-2, după ce am fost conduși cu 2-0, s-a făcut 5-2”, a spus David Asandei, antrenorul echipei United Galați.

Informatica Timișoara nu îl va avea azi în teren pe Florin Matei, care a fost eliminat în jocul de ieri. “Va fi și mai greu. Simt însă că putem învinge și să obținem calificarea în finală. Suntem peste United ca valoare, iar asta ne obligă”, a declarat Robert Lupu, antrenorul-jucător al echipei Informatica Timișoara.

Mâine, de la ora 19.15, la Târgu Mureș, se va disputa al doilea joc al duelului din cealaltă semifinală, City’US – Autobergamo Deva. În primul meci, la Deva, Autobergamo s-a impus la loviturile de departajare, scor 7-6.