Echipele din eșalonul secund al futsalului românesc și-au încheiat și ele vacanța de iarnă, în acest week-end fiind programate partidele etapei cu numărul 10, etapă în care cel mai interesant meci pare a fi duelul dintre liderul CSM Târgu Mureș și Futsal Ceahlăul Piatra-Neamț, locul 5 în clasament. Cele două formații au oferit un spectacol total în partida tur, când CSM Târgu Mureș s-a impus cu 8-6.

„A fost un început foarte greu”

Succesul din toamnă de la Piatra-Neamț a reprezentat un nou început pentru futsalul din Târgu Mureș. La doar doi ani de la ultimul titlu de campioană a României, City’US Târgu Mureș dispărea de pe harta futsalului românesc. Locul său era luat de CSM Târgu Mureș. „A fost un început foarte greu. A trebuit să apelăm la jucători care veneau după o pauză destul de mare în futsal, jucători care, în plus, nu aveau experiență. Le știam însă potențialul, pentru că cei mai mulți au crescut aici, la Târgu Mureș. Am mai adus câțiva jucători, printre care Ovidiu Aramă și László Szőcs, ambii de la Imperial WET Miercurea Ciuc, și așa am pornit la drum”, a povestit, pentru Lucian Nicușan, antrenorul principal al echipei CSM Târgu Mureș, fost jucător la City’US și mai apoi „secund” al lui Cosmin Gherman la formația din Târgu Mureș în anul ultimului titlu.

Managerul secției de futsal de la CSM Târgu Mureș este Endre Kacso, un alt om cu experiență, cel care este și antrenorul principal al naționalei U19 a României. Din staff-ul lui Lucian Nicușan mai fac parte Călin Olteanu („secund”), Raul Ungur (antrenr cu portarii) și Virgil Bejenaru (team-manager).

„Avem condiții foarte bune”

„Cu șase victorii în șapte etape, cu trei puncte avans față de a doua clasată, Fortius Buzău, cred că suntem favoriți la promovarea în Liga 1. Acesta a și fost obiectivul pe care ni l-am impus încă din vară, chiar dacă părea unul foarte îndrăzneț. Vrem să readucem futsalul din Târgu Mureș pe prima scenă. Avem condiții foarte bune, avem o organizare la nivel profesionist, dispunem de o echipă care joacă un futsal de calitate, așa că nu putem fi altfel decât optimiști. Obiectivele pe termen lung le reprezintă promovarea echipei, creșterea unor jucători de valoare, care să ajungă să bată la porțile echipei naționale, menținerea în Liga 1, pătrunderea în play-off. Și, apropo de jucători de valoare, la CSM Târgu Mureș sunt câțiva băieți pe care îi văd în viitor apți pentru echipa națională. Mă gândesc aici la Richard Iszlai, 19 ani, Ovidiu Aramă, 21 de ani, Robert Crișan, 18 ani, Tamas Kusmodi, 22 de ani”, a spus Lucian Nicușan.

„Calificarea în Final Four-ul Cupei României!”

Cel mai vârstnic jucător de la CSM Târgu Mureș este Vlad Țipău. „La 30 de ani, Vlad e veteranul echipei! Are experiență. A jucat în Italia, a evoluat la City’US Târgu Mureș. Îl mai avem pe Zsolt Szabo, care a jucat nouă ani la Odorheiu Secuiesc și alți doi la Imperial WET Miercurea Ciuc, pe Răzvan Cătinean, portar de valoare, ce a evoluat și el la City’US”, spune Nicușan, care speră la o performanță bună inclusiv în Cupa României. „Calificarea în Final Four-ul Cupei României ar reprezenta ceva extraordinar, atât pentru club, cât și pentru fiecare jucător în parte. Tragerea la sorți a fost una care ne-a făcut să visăm. Întâlnim mai întâi o echipă de Liga 1, Futsal Poli Iași, cu care cred că ne putem bate de la egal la egal. Apoi, dacă trecem de Poli Iași, vom da piept, cu biletele pentru Final Four pe masă, cu o echipă din liga secundă, învingătoarea din duelul Kereszthegy Remetea – Futsal Ceahlăul Piatra-Neamț. Trebuie să jucăm serios, să avem determinare, să dăm totul, iar eforturile, sunt sigur, vor fi răsplătite”, a mai spus Lucian Nicușan.

Un singur eșec a înregistrat în acest sezon echipa din Târgu Mureș, la Târgu Secuiesc, 5-7, după un meci echilibrat și foarte disputat.

Fortius 2014 Buzău, principala urmăritoare a formației CSM Târgu Mureș, joacă în această primă rundă din 2019 în deplasare, la Gheorgheni, ci AS Inter, echipă aflată pe locul 7, penultimul, cu 6 puncte.

Etapa a 10-a:
Vineri, 25 ianuarie: C.S. KSE Târgu Secuiesc – Pro-Tineret Sighișoara (ora 14:30)

Sâmbătă, 26 ianuarie: AS Inter Gheorgheni – Fortius 2014 Buzău (ora 18:00),
CSM Târgu Mureș – Futsal Ceahlăul Piatra-Neamț (ora 18:30)

Partida Pro Academy Falticeni – Kereszthegy Remetea a fost amânată
CS United 2 Galați stă în această rundă

Clasament: 1. CSM Târgu Mureș 18p; 2. Fortius 15p; 3. KSE Târgu Secuiesc 13p; 4. United 2 Galați 12p; 5. Futsal Ceahlaul 9p; 6. Kereszthegy Remetea 7p; 7. AS Inter Gheorgheni 6p; 8. Pro-Tineret 3p