Foto: Székely Sport

Au mai rămas doar câteva ore până la startul Final Four-ului Cupei României Futsal Casa Pariurilor, ediția 2025-2026. Sala Sporturilor din Odorehiu Secuiesc, gazda turneului final, este pregătită, la fel și jucătorii celor patru echipe care vor lupta, în direct la Digi Sport 3 și pe YouTube FRF TV, pentru primul trofeu pus la bătaie în futsalul românesc în acest an.

Pentru a testa starea de spiririt a celor patru echipe i-am rugat pe câțiva dintre protagoniștii Final Four-ului de la Odorheiu Secuiesc să răspundă la câteva întrebări. Sâmbătă am avut primele reacții. Astăzi avem altele!

Iată întrebările la care jucătorii au fost provocați să răspundă:

  1. Ce înseamnă acest Final Four?;
  2. 2. Ce așteptări aveți de la turneul de la Odorheiu Secuiesc?
  3. Cât de importantă e Cupa României?
  4. Cum vezi adversarul din semifinală?

Patrick Cherteș – CSM Târgu Mureș

  1. Final Four-ul Cupei României reprezintă etapa finală a competiției, unde s-au calificat cele mai bune patru echipe. Este un turneu concentrat, cu semifinale și finală, în care fiecare meci are o miză foarte mare.
  2. Avem așteptări ridicate și ne dorim să facem un turneu cât mai bun, la nivelul competiției. Chiar dacă vom juca toate meciurile în deplasare, considerăm că unitatea grupului și concentrarea vor face diferența. Știm că în semifinale vom întâlni o echipă puternică, West Deva, care s-a întărit în această iarnă. Obiectivul nostru este clar: calificarea în finală și lupta pentru trofeu.
  3. Pentru noi, Cupa României este extrem de importantă. Reprezintă o oportunitate reală de a câștiga un trofeu și de a demonstra valoarea echipei într-o competiție eliminatorie, unde fiecare detaliu contează. Ne dorim să mergem cât mai departe și să ne batem pentru câștigarea trofeului.
  4. Este un adversar puternic, așa cum sunt toate echipele ajunse în această fază a competiției. Nu întâmplător au ajuns aici. Este o echipă care s-a întărit în această iarnă și are o motivație ridicată. Ne așteptăm la un meci dificil și intens, dar ne-am pregătit bine și avem încredere în șansele noastre. Vom da totul pe teren și vrem să demonstrăm că merităm să câștigăm acest trofeu.

Alin Cârdei – United Galați

  1. În primul rând, acest final-four înseamnă lupta pentru un trofeu și șansa noastră de a ne bucura de meciuri cu intensitate, cu miză și nu în ultimul rând de a ne bucura de o nouă relizare pentru care muncim tot sezonul.
  2. Știm că ne așteaptă un meci tare, în semi-finală, ne vom lupta și vom da totul pentru a juca finala, ne vom bucura de fiecare experiență pentru că este unul din momentele pe care le așteptăm pe tot parcursul sezonului.
  3. Cu toții ne dorim să câștigăm acest trofeu, ne dorim să bifăm o nouă realizare care ne va motiva și cu siguranță ar fi important pentru echipă in privinta finalului de sezon respectiv pentru finala campionatului. Personal, ma voi lupta pentru al 12-lea trofeu din carieră, si o voi face mai motivat ca niciodată!
  4. ⁠Ne așteptăm să fie o atmosferă aparte, cel puțin in meciul nostru împotriva Odorheiului, care vor fi gazde. Vor avea susținere, însă noi suntem focusați, ne-am pregătit foarte bine și vom da totul pe teren.

Mihnea Toader – CSM Târgu Mureș

  1. Șansă noastră de a câștiga un trofeu sezonul acesta.
  2. Un singur gând avem, să cucerim cupa României. Suntem conștienți că nu va fi ușor, toate echipele sunt bune, le luăm pas cu pas, fiecare meci este o finală.
  3. Șansele de a juca finala campionatului sunt mult mai mici din păcate, dar ne-a rămas Cupa unde suntem focusați sută la sută.
  4. O echipă bună, cu jucători de națională și foști jucători de națională, care au o experiență în meciuri de genul acesta. Cum am spus, nu va fii usor, este o prima finală. Dar am încredere în noi că putem învinge pe oricine.

Kiss Csaba – CSM Odorheiu Secuiesc

  1. Pentru mine, Final Four-ul este o oportunitate, un turneu în care avem șansa să ne dovedim valoarea.
  2. Așteptările de la acest turneu? Să putem demonstra că suntem capabili să luptăm pentru un trofeu.
  3. Această Cupă este importantă pentru noi, deoarece campionatul nu a fost chiar atât de reușit, dar Cupa este ceva ce poate salva acest sezon
  4. Avem un adversar foarte puternic în semifinale, dar am demonstrat deja o dată că putem concura cu ei și avem șanse să ajungem în finală.

Tankó Levente – CSM Odorheiu Secuiesc

  1. Este foarte important pentru noi că putem juca pe teren propriu, la Odorheiu Secuiesc.
  2. După un sezon care nu a fost chiar unul reușit, ne dorim să ne răsplătim suporterii cu o prestație bună și să le aducem bucurie.
  3. Cupa României este importantă pentru noi, deoarece reprezintă o oportunitate de a îmbunătăți imaginea sezonului nostru și de a-l încheia cu un rezultat frumos.
  4. Știm că în semifinală întâlnim o echipă foarte puternică, o echipă care domină de ani buni futsalul românesc. Nu suntem favoriții în fața lor. Cu toate acestea, cred că printr-o prestație bună putem reuși să producem o surpriză.

Boga Bence – Odorheiu Secuiesc

  1. Final Four-ul Cupei României este un moment foarte important pentru noi, pentru că reprezintă faza finală a competiției. Din păcate nu am prins playoff-ul în campionat. Este o oportunitate de a lupta pentru trofeu și de a demonstra nivelul nostru de joc.
  2. Ne așteptăm la un meci foarte dificil cu United Galați, obiectivul nostru este să jucăm cât mai bine, să fim concentrați și să ajungem în finală, iar dacă se poate, să câștigăm trofeul.
  3. Cupa României este foarte importantă pentru noi, deoarece aici jucăm în semifinală împotriva campioanei și avem ocazia să ne măsurăm nivelul, să vedem unde ne aflăm și cât de mult am progresat.
  4. Știm că nu suntem favoriți pe hârtie, adversarul este unul dintre cei mai tari, dacă nu cea mai bună echipă, dar vom face tot posibilul să le îngreunăm misiunea și să profităm de avantajul terenului propriu.

Andrei Crăciun – United Galați

  1. O nouă oportunitate de a câștiga un nou trofeu.
  2. Ne-am pregătit foarte bine și venim cu gândul doar la victorie, dar după cum știți Cupa este o competiție a surprizelor și chiar dacă teoretic suntem favoriți , sunt sigur ca vor fi meciuri grele care trebuiesc tratate serios!
  3. Luăm meci cu meci iar primul este cel mai important,  Odorheiul este o echipă bună, joacă acasă și sunt convins ca vor da totul pentru a se califica
  4. Suntem pregătiți și așteptam cu nerăbdare acest final-four.

Sergiu Gavrilă – CSM Târgu Mureș

  1. Final Four-ul Cupei României este pentru mine o competiție și un trofeu pe care îl cunosc foarte bine și sunt familiarizat cu el. O competiție din care cu două meciuri câștigate poți deveni campion!
  2. Eu personal îmi doresc să facem o figură cât mai frumoasă, să prestăm un futsal de calitate și, de ce nu, să ne întoarcem la Mureș cu trofeul.
  3. M-ar bucura foarte mult să câștigăm și în acest an Cupa, aș ajunge astfel la patru cupe consecutive cu patru echipe diferite! Deci, da, pot spune că e foarte importantă pentru mine.
  4. Ne cunoaștem foarte bine adversarul, o echipă bună, care s-a întărit în ultimele meciuri din campionat, cu mulți jucători experimentați, dar suntem pregatiți și vom da totul pentru a ajunge în finală.

Ion Al Ioani – West Deva

  1. Acest Final Four va fi pentru mine probabil ultimul din postura de jucător. Pentru West cred că este un ,,bonus’’ după ratarea obiectivului și anume intrarea în play off.
  2. Mergem încrezători, cu gândul doar la victorii, sunt adversari pe care îi cunoaștem, ne-am împărțit victoriile în campionat, așa că mergem sa jucăm și sa ne bucurăm de futsal.
  3. Este foarte importantă Cupa. Fiind un trofeu pus în joc și dorit de toate echipele, cu siguranță ni-l dorim și noi.
  4. Mureșenii sunt favoriți pe hârtie, au toate atuurile, meciuri mai puternice, medie de vârstă mai mică, jucători de valoare, dar de partea noastră este experiența. Împreună cu înfrățirea din Moldova și câțiva ,,underi’’. Mai pe scurt, va fi un meci spectaculos garantat și o propagandă frumoasă pentru futsalul românesc. Cupa este un trofeu special, de multe ori nu o câștigă favoritele. Doresc mult succes tuturor, să primeze show-ul futsalistic, iar cei mai buni sau norocoși să câștige.

Popovici Eric – CSM Odorheiu Secuiesc

  1. Acest final four înseamnă pentru mine o întrecere mult așteptată, foarte importantă şi pentru experiență.
  2. De la turneul de la Odorheiu Secuiesc așteptăm ca echipa în creștere să aducă și rezultat favorabil.
  3. Cupa României este foarte importantă pentru noi. Dacă reușim rezultate bune, acestea își vor pune amprenta pe sezonul actual.
  4. Adversarul din semifinală este, probabil, cel mai puternic posibil! Suntem însă pregătiți, facem tot posibilul pentru un rezultat favorabil pentru noi şi pentru oraș.

Final Four-ul Cupei României Futsal Casa Pariurilor, ediția 2025-2026, are loc la Sala Sporturilor din Odorheiu Secuiesc și este în direct la Digi Sport 3 și Youtube FRF TV.

ora 17:00

CSM Târgu Mureș – West Deva

Arbitri:  Hanceariuc Bogdan (Iași), Chița Liviu (Pitești); Moza Adina (Oradea)

Observator arbitri: Ivanescu Marian (Bucureşti)

Delegat de joc: Şerban Raluca Elena (Bucureşti)

ora 19:30

United Galați – CSM Odorheiu Secuiesc

Arbitri: Ciobanu Vlad (Iaşi), Luca Ovidiu (Piatra Neamţ); Pentek Laurentiu (Oradea)

Observator arbitri: Gherman Gabriel (Bucureşti)

Delegat de joc: Şerban Raluca Elena (Bucureşti)

ARTICOL DE ADI DOBRE