Startul se va da la Târgu Mureș, acolo unde City’US, fosta campioană a României, primește vizita uneia dintre cele mai ofensive formații din futsalul românesc al ultimilor ani, FK Odorheiu Secuiesc.
În cele trei etape disputate până acum, City’US Târgu Mureș nu a contabilizat niciun punct, în timp ce trupa pregătită de Zoltan Jakab a bifat două victorii și un egal spectaculos runda trecută, 4-4 cu Informatica Timișoara pe teren propriu. În trei meciuri, FK Odorheiu Secuiesc a marcat 23 de goluri!
La Miercurea Ciuc se va disputa, tot duminică, o partidă care se anunță a fi deosebit de spectaculoasă, între nou-promovata Imperial WET Miercurea Ciuc și CS United Galați, vicecampioana României.
Harghitenii, pregătiți de Lorand Szöcs, au debutat spectaculos în primul lor sezon pe prima scenă a futsalului românesc, 9-1 cu Spicom Sfântu Gheorghe, au pierdut al doilea joc, 0-5 în deplasare cu Autobergamo Deva, campioana României, și au remizat la fel de spectaculos ca vecinii de la Odorheiu Secuiesc, 4-4, cu Poli Iași în runda trecută.
United Galați a început cu dreptul noul sezon, victorii în primele două etape. A venit apoi derby-ul cu Autobergamo Deva, reeditarea finalei din sezonul trecut, câștigat de campioni. Cosmin Gherman, noul antrenor al gălățenilor, are ambiții mari și își pune mari speranțe într-o victorie în deplasarea de la Miercurea Ciuc.
Runda cu numărul patru va continua la începutul săptămânii viitoare.
Liga I, Etapa a IV-a
duminică, 1 octombrie
ora 17.00
City’US Târgu Mureș – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc
ora 19.00
Imperial Wet Miercurea Ciuc – CS United Galaţi
luni, 2 octombrie, ora 18:00
Spicom Sfântu Gheorghe – Muncitorul Reșița
marți, 3 octombrie, ora 18:00
Autobergamo Deva – Dunărea 2005 Călărași
Partida CSM Politehnica Iași – Informatica Timișoara a fost amânată
Liga a II-a: Colțea Brașov vrea încă o victorie
În acest week-nd sunt programate și meciurile din etapa a III-a a ligii secunde. Primul meci e programat la Gheorgheni, între Inter și Kereszthegy Remetea. Este runda în care Colțea Brașov țintește un nou succes, al treilea din tot atâtea partide.
Echipa lui Radu Burciu a învins la Vicov (11-6 cu Bukovina) și pe teren propriu (7-2 cu Pro Tineret Sighișoara), iar acum primește vizita celor de la Fortius Buzău, și ei cu punctaj maxim, dar duapă doar un meci disputat în acest sezon.
Liga a II-a, Etapa a III-a:
vineri, 29 septembrie, ora 18:30
AS Inter Gheorgheni – Kereszthegy Remetea
sâmbătă, 30 septembrie, ora 17:00
Pro-Tineret Sighișoara – West Deva
Bukovina Vicov – Futsal Ceahlăul Piatra-Neamț
ora 19:00
Colțea 1920 Brașov – Fortius 2014 Buzău
duminică, 1 octombrie, ora 15:30
CFF Clujana Cluj-Napoca – Dinamo Leonardo
ora 18:00
C.S. KSE Târgu Secuiesc – Luceafărul Buzău